Inceputul lunii martie aduce proteste din partea studentilor si a cadrelor didactice in fata Ministerului Educatiei. Protestatarii vor cere amendarea Legii educatiei si aplicarea legii ce prevede majorarea salarilor, dar deschidere la dialog a ministrului.
Invatamantul se pregateste de protestele de primavara. Startul il dau profesorii, care vor picheta saptamana viitoare sediul Ministerului Educatiei.
Astfel, in perioada 2-4 martie, Federatia Sindicatelor Libere din invatamant (FSLI) va aduce in strada General Berthelot din Capitala cateva sute de cadre didactice, care vor cere aplicarea legii ce prevede majorarea salariilor profesorilor si revenirea la norma de 16 ore pentru profesorii cu vechime.
Pe langa nemultumirile punctuale legate de neaplicarea deciziilor din instantele judecatoresti, reprezentantii profesorilor acuza si obtuzitatea ministrului Daniel Funeriu, care a refuzat dialogul cu sindicalistii. "Noi i-am trimis mai multe adrese si l-am invitat la sediu nostru, dar evita orice discutie. Este singurul ministru care a refuzat sa participe la o sedinta cu liderii de sindicat. Nu intelegem de ce refuza dialogul, poate ca asa are sarcina de la partid", a precizat, pentru gandul, presedintele FSLI, Simion Hancescu.
Urmeaza studentii, care vor iesi in strada in perioada 7-11 martie.
Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) acuza in principal refuzul ministerului de a accepta observatiile lor in privinta Legii Educatiei.
Concret, studentii spun ca prin noua lege pierd ponderea de 25% in cazul desemnarii rectorilor. "Conform noii legi, toti profesorii isi vor putea spune punctul de vedere in privinta modului in care va fi desemnat rectorul, daca va fi prin concurs, sau prin alegeri, insa in cazul studentilor, se pot pronunta doar cei care fac parte din consilii.
Am incercat sa discutam aceasta problema cu domnul ministru, insa nu am primit nici un raspuns. Domnul Funeriu nu doreste sa discute cu noi, ceea ce e jignitor", a precizat pentru gandul.info, vicepresedintele ANOSR, Cristina Fit.
Pana la pichetarea ministerului, studentii au pregatit si o alta modalitate de protest. Incepand de luni, acestia se vor prezenta la cursuri purtand banderole albe.
Citeste si:
Protest studentesc cu tepe si banderole la gura, la Galati
Funeriu isi saboteaza propria Lege a educatiei
Prorectorul UBB: Legea educatiei nu face reforma
Profesorii si studentii ies in strada