Absolventii care beneficiaza de ajutor de somaj, dar refuza un loc de munca oferit sau nu participa la cursuri de formare profesionala trebuie sa stie ca li se poate diminua sau retrage cuantumul beneficiului social si li se poate aplica chiar si o interdictie de acordare a unui nou beneficiu social pe o perioada stabilita de lege.
Acestea sunt prevederile proiectului Legii asistentei sociale, potrivit Mediafax.
Potrivit documentului, angajatorii care incadreaza in munca persoane carora li se acorda beneficii sociale, pot beneficia, in conditiile legii, de facilitati fiscale sau de alta natura.
Beneficiile sociale pot fi selective, bazate pe testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei, sau universaliste, acordate pentru anumite categorii de beneficiari, cu sau fara conditia de testare a mijloacelor de trai ale acestora.
Cuantumurile beneficiilor sociale se stabilesc in raport de indicatorul social de referinta prin aplicarea unui coeficient de echivalenta iar nivelul beneficiilor sociale cumulate de o persoana singura sau, dupa caz, de o familie nu poate depasi un coeficient raportat la valoarea indicatorului social de referinta.
Documentul mai prevede ca in termen de trei ani de la data intrarii in vigoare a legii, sistemul informatic integrat va asigura verificarea datelor inscrise in cerere, precum si a altor informatii referitoare la solicitant si situatia socio-economica a acestuia.
De asemenea, dupa sase luni de la inceperea functionarii sistemului informatic integrat, cererea se va depune fara a fi necesare documente doveditoare, acestea urmand sa se prezinte doar la solicitarea expresa a autoritatilor pentru stabilirea anumitor beneficii sociale prevazute de lege.
Citeste si:
Jobul nepotrivit, mai daunator decat somajul
Ocupatii care ii trimit pe tineri direct in somaj
Germania isi deschide portile profesionistilor
Refuzi un loc de munca sau cursurile de calificare, pierzi somajul