Ai scapat de sesiune, esti in vacanta intersemestriala si ai tot timpul din lume numai pentru tine – ce poate fi mai minunat? Vacanta este momentul tau de respiro, cand ai dreptul sa faci numai ce ai tu chef, sa te distrezi si sa te relaxezi – cu alte cuvinte, sa iti incarci bateriile pentru semestrul doi. Tu ce faci in vacanta intersemestriala?
Profita de vacanta
Este clar faptul ca vacanta intersemestriala reprezinta oportunitatea ta de a face ce iti doresti. De la distractie pana la ore prelungite de somn, in vacanta timpul este al tau si poti dispune de el dupa bunul plac. Variante de distractie si relaxare, care sa te ajute sa fii in forma la inceputul semestrului doi, sunt o multime. Acum este momentul sa te bucuri de toate hobby-urile pe care le-ai amanat in sesiune din cauza lipsei de timp si sa dormi pana la ora 14, daca asa ai tu chef, sau daca te-ai uitat la filme pana la 5 dimineata.
Organizeaza-te pentru semestrul doi
Important este ca noul semestru sa nu te gaseasca mai obosit decat erai la finele sesiunii. Oricat de multa distractie ar incapea in vacanta intersemestriala, acum este cazul sa acorzi importanta si relaxarii si, de ce nu, pregatirilor pentru semestrul doi. Poate ca nu iti sta capul la cursuri si cu atat mai putin la examene, insa ideal ar fi sa te gandesti, macar in mare, la ce te asteapta in urmatorul semestru.
Incepe prin a te organiza: stabileste de ce anume ai nevoie – cu alte cuvinte refa-ti stocul de hartie, toner la imprimanta, pixuri, mina de creion, markere, etc., pe care le-ai epuizat in sesiune, cel mai probabil. Apoi, daca stii pe cineva mai mare decat tine, care este la curent cu cursurile pe care le vei avea in semestrul doi, profita de ocazie pentru a afla, printre altele, ce carti ar trebui sa iti procuri (nu spune nimeni sa te apuci de citit tocmai din vacanta tomuri absolut plictisitoare!) - te vei bucura sa le ai din timp, inainte ca toti ceilalti colegi sa se napusteasca asupra celor cateva volume disponibile in biblioteci si librarii.
Fa-ti planuri pentru semestrul doi
Daca tot ti-ai refacut stocul de ustensile pentru facultate si stii la ce sa te astepti, iti poti face un mini-plan de bataie pentru semestrul doi. De pilda, propune-ti sa iti citesti cursurile inainte de a ajunge in sesiunea din vara si a descoperi ca nu ai cand sa inveti zeci de pagini de care nu te-ai atins nici macar o data, sau sa mergi doar la cursurile cu adevarat importante, ignorandu-le pe cele care nu te intereseaza si in timpul carora ai putea face altceva mai productiv. Implica-te intr-un ONG, gandeste-te ce excursii mai poti face in week-end-uri sau chiar cauta-ti un job, ca sa ai bani la vara!
Ideea este ca, atata timp cat iti faci planuri pentru perioada urmatoare, ai toate sansele sa le si duci la bun sfarsit, avand in minte un tel precis, in locul unor idei vagi si neproductive.
Vacanta intersemestriala este un bun sfetnic. Este o perioada in care te poti relaxa si simti bine facand doar ce ai tu chef, dar si cand iti poti planifica semestrul doi, pentru a reusi sa jonglezi cu viata ta sociala si academica fara a-ti pierde echilibrul. Asadar, profita de fiecare moment liber pe care il ai si incarca-ti bateriile pentru noul semestru – cu siguranta te asteapta cateva luni absolut grozave!
Dana Saporan - editor Studentie.ro
Relaxare inainte de toceala