label Diverse autorenew 2025-09-29, 17:00 history_edu Maria Dumitru
Ieri, 20 mai a avut loc lansarea proiectului Student ARC. Acesta dureaza un an, timp in care trebuie sa continuam sa incurajam studentii sa acceseze platforma online student.romaniacurata.ro si sa se inregistreze, pentru a urmari in timp real articolele postate despre activitatile din proiect, sa poata comenta si chiar propune subiecte de discutie despre cazurile de coruptie, incalcare de drepturi, abuz de putere, discriminare, frauda, plagiat etc...tot ceea ce nu defineste o buna guvernanta asa cum ne-o dorim noi de la universitati.

Proiectul a fost lansat in prezenta Ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark H. Gitenstein care a transmis mesajul ca romanii ar trebui sa fie constienti de necesitatea cresterii nivelului de transparenta, astfel incat institutiile sa motiveze oamenii pentru a se implica in dezvoltarea propriei tari.

Si presedintele Societatii Academice din Romania (SAR), initiator al Aliantei pentru o Romanie curata,Alina Mungiu-Pippidi, a sustinut, la randul sau, ca mediul universitar din Romania este sufocat de 'impostori si plagiatori' din pricina faptului ca sistemul nu se bazeaza pe promovarea valorilor.



Alina Mungiu Pippidi a subliniat si necesitatea ca forurile de conducere ale universitatilor, dar si studentii sa inceapa sa controleze activitatea cadrelor didactice pentru a combate coruptia si promovarea non-valorilor. Potrivit acesteia, proiectul Student ARC isi propune sa responsabilizeze studentii si sa ii determine sa renunte la pasivitate si sa solicite o educatie mai buna.

Iar Dana Alexe le-a vorbit studentilor prezenti despre asteptarile noastre de la acest proiect, despre cum ne imaginam noi o universitate curata - 'Coruptia are foarte multe forme in universitati - lipsa de transparenta, etica universitara, modul de functionare a comisiilor de etica - si afecteaza foarte grav studentii, de aceea in primul rand noi trebuie sa ne implicam. Legat de transparenta, ne-am dori ca studentii sa aiba proceduri foarte clare prin care sa isi conteste notele la examene, vrem ca taxele din universitati, care nu sunt legale sau justificate, sa nu mai fie percepute. Ne dorim o transparenta financiara mai mare a taxelor pentru camin dar si a taxelor de studiu, astfel incat studentii sa stie ce se intampla cu banii lor. De asemenea, acelasi lucru il dorim si in cazul rezultatelor evaluarilor profesorilor de catre studenti pentru ca noi realizam, periodic, astfel de evaluari dar nu stim ce se intampla cu ele mai departe',

'Voi, tinerii - studenti, elevi, jurnalisti, bloggeri sau reprezentanti ai ONG-urilor - detineti cheia implicarii societatii civile in batalia contra coruptiei. Trebuie doar sa invatati sa o folositi pentru a deschide usi catre o Romanie Curata!', a declarat Simona Popescu, coordonator proiect Student ARC.