Teama nr.1: Nu sunt suficient de bun
Una dintre temerile care ii cuprinde pe toti cei care isi incearca norocul intr-ale scrisului este aceea de a nu fi un scriitor indeajuns de bun. Frica de acest tip poate avea o multime de motive - printre altele, lipsa de incredere in fortele proprii, comparatia cu alti scriitori etc. Primul pas pentru a scapa de conceptia gresita ca nu esti suficient de bun este acela de a inceta sa te compari cu altii! Poate ca ei au mai multa experienta decat tine sau poate ca stilul lor este diferit de al tau - toate acestea, insa, nu te transforma pe tine intr-un scriitor mai putin bun!
Tot ce trebuie sa faci este sa scrii... pur si simplu! In timp, vei remarca faptul ca ti-ai dezvoltat un stil propriu - chit ca, initial, te inspirai de ici, de colo; este firesc. Scriitura este subiectiva, nu este o stiinta exacta. Prin urmare, oricand de slaba ti s-ar parea scriitura proprie la un moment dat, se prea poate ca altii sa nu fie de acord cu tine. Persevereaza - rezultatele nu vor intarzia sa apara.
Pont: Perfectiunea nu iti va fi de ajutor in acest caz. Daca eviti sa scrii pentru ca ti se pare ca asterni doar aberatii, ai doua variante la dispozitie: scrie ceva si reciteste ce ai notat dupa un anumit timp (este foarte posibil sa constati ca nu ai scris niste fraze chiar atat de ingrozitoare!) sau roaga un apropiat sa isi dea cu parerea. Oricum ar fi, esentialul este sa lasi gandurile la o parte si sa scrii, pur si simplu!
Teama nr. 2: Nu am nimic de comunicat
O alta teama care te poate bloca este credinta ca nu ai nimic important / revelator de transmis potentialilor cititori. Ce poti face, in acest caz? Lasa-te inspirat! Ideile nu vin atunci cand vrei tu sa vina. Prin urmare, daca ai o idee geniala in timp ce stai la coada in hypermarket, fii mereu pregatit (cu un telefon, cu un carnetel etc.) pentru a o nota. Apoi, pentru a putea scrie si a-i permite muzei inspiratiei sa te viziteze, este esential sa ai parte de un mediu propice.
Este greu de crezut ca vei putea scrie ceva coerent si pe placul tau daca muzica ii urla in urechi ori daca esti in permanenta intrerupt si distras (de telefon, televizor, de vizitatori etc.). Inchide-te in camera ta, plaseaza un semn "do not disturb" (la nevoie), da-ti telefonul pe silentios, inchide laptopul si lasa-te invaluit de gandurile creative! Nu in ultimul rand, permite-ti sa ai o viata activa, care sa iti ofere inspiratia necesara pentru a scrie. Practica hobby-urile preferate, implica-te chiar si in acele activitati care iti displac, citeste etc.
Teama nr. 3: Nu stiu de unde sa incep
Inceputul este cel mai greu - pe cat de cliseic, pe atat de adevarat! Nu stii de unde sa incepi? Iata cateva sugestii:
- Alege o incapere linistita sau un colt retras dintr-un parc, daca preferi sa scrii in aer liber.
- Ia un caiet / laptopul / tableta.
- Aduna-ti gandurile si noteaza la intamplare cateva idei.
- Permite-ti sa te exprimi asa cum iti doresti. Practica te va ajuta sa ai scriitura mai coerenta si mai cursiva. Dar totul in timp!