2/28341
label Diverse autorenew 2025-09-29, 17:00 history_edu Silviu Marinescu
Dupa mai bine de un an de la inchidere, singura policlinica studenteasca din Cluj ar putea fi salvata, gratie unui proiect initiat de echipa Universitas, formata din medici profesionisti si antreprenori clujeni.

Primul pas catre salvarea policlinicii s-a facut deja, odata cu infiintarea unui cabinet stomatologic unde studentii beneficiaza de preturi mici sau chiar de gratuitate.

Pana in 2011, 35.000 de studenti primeau ingrijiri medicale la singura policlinica studenteasca din Cluj, dar cladirea in care functiona aceasta a fost retrocedata fostilor proprietari, iar cabinetele medicale au fost mutate in diverse colturi ale orasului.

De curand, un grup de medici profesionisti si-a propus sa redeschida policlinica studenteasca si sa ofere studentilor servicii medicale gratuite sau foarte ieftine, dar la standarde de inalta calitate. Medicii din cadrul echipei Universitas sustin ca lucreaza pro bono si ca prin initiativa lor isi doresc sa incurajeze si alti profesionisti sa li se alature. Studentii care au nevoie de servicii medicale vor trebui sa acopere numai costurile materialelor folosite de medici.

Redeschiderea singurei policlinici studentesti din Cluj nu are un termen limita, dar initiatorii proiectului sunt convinsi ca vor reusi sa-si atinga scopul.