Elevii si studentii din Bucuresti, precum si toti iubitorii de atletism, vor putea participa duminica, 18 aprilie 2010, la Crosul Universitatii din Bucuresti, manifestare sportiva care a ajuns la a XVIII-a editie. Startul se va da la ora 11.00, din fata Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti (Bd. Mihail Kogalniceanu, nr. 36-46, sector 5) si se va desfasura pe traseul: Rectorat (Facultatea de Drept), Podul Operei, Podul Eroilor, Podul Cotroceni si retur - pe partea opusa a cheiului Dambovitei, cu sosire in fata Rectoratului Universitatii.
Competitia de nivel national, "Crosul Universitatii", este organizata de Departamentul de Educatie Fizica si Sport al Universitatii din Bucuresti, in parteneriat cu Federatia Sportul pentru Toti, Federatia de Atletism, Comitetul Olimpic si Sportiv Roman, Directia pentru invatamant, Sport si Turism a muncipiului Bucuresti, Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret din cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si are drept scop promovarea sportului de masa (alergarea in aer liber) pentru o viata sanatoasa.
Inscrierile se vor face in ziua Crosului, intre orele 9.00-10.30, pe terenul de fotbal al Facultatii de Drept.
Se vor acorda numeroase premii in bani si materiale sportive, atat primilor clasati, cat si prin tragere la sorti.
REGULI DE CONCURS:
Lungimea traseului este de aproximativ 3000 m;
La inscriere, participantii vor primii cate un talon de participare pe care il vor completa cu numele si institutia pe care o reprezinta;
Concurentii sunt obligati sa ocupe locurile inapoia liniei de start, cu cel putin 10 minute inainte de pocnetul pistolului;
In timpul cursei, concurentii vor depasi adversarul prin dreapta acestuia;
La sosire, concurentii vor introduce taloanele de concurs in urna, iar primii clasati (fete si baieti) vor fi identificati de catre arbitrii, in vederea stabilirii clasamentului si a premierii acestora;
Pe baza taloanelor de participare se vor acorda premii de consolare prin tragere la sorti.
PROGRAMUL COMPETITIEI:
Ora 9-10.30 – inscrierea participantilor (la standurile amenajate langa terenul de fotbal din curtea Facultatii de Drept) si anuntarea informatiilor legate de desfasurarea Crosului.
Ora 10.45 – intreruperea circulatiei si adunarea participantilor la start;
Ora 11.00 – start cros (linia de start este si linia de finish);
Ora 11.30-12.30 – premierea castigatorilor; sesiune de fotografii si interviuri pentru castigatori, sponsori, parteneri, organizatori si participanti.
Sursa: UNIBUC
Start in Crosul Universitatii