2/26379
label Diverse autorenew 2025-09-29, 17:00
Filiala Ligii Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) din Germania a fost lansata oficial la Berlin, la Ambasada Romaniei. Peste 70 de studenti romani si reprezentanti ai domeniilor academic, diplomatic, economic si cultural s-au reunit in data de 9 martie 2012, la sediul Ambasadei Romaniei, pentru a sarbatori lansarea Filialei LSRS din Germania.

Misiunea Filialei LSRS Germania este de a sustine interesele membrilor LSRS din aceasta tara, oferindu-le un cadru de dialog, indrumare academica si profesionala. Filiala LSRS Germania isi incurajeaza membrii sa pastreze legatura cu Romania, promovand totodata imaginea Romaniei in interactiunea cu persoane din diferite state ale lumii.

Invitati si discursuri

In deschiderea festivitatii a luat cuvantul Lucian Vasiu, Coordonator al Filialei din Germania a Ligii Studentilor Romani din Strainatate, care a afirmat ca un proiect prioritar ce se doreste a fi implementat de catre Filiala LSRS Germania este de „a facilita accesul la burse de studii pentru studentii romani cu rezultate deosebite, in special acolo unde situatia financiara este delicata”. In acelasi timp, coordonatorul filialei a subliniat faptul ca prin proiectele Ligii, studentii romani din strainatate au „o ocazie reala de a contribui la dezvoltarea Romaniei, indiferent de tara in care se afla."

Excelenta Sa, Ambasadorul Romaniei la Berlin, domnul Dr. Lazar Comanescu, a tinut o ampla alocutiune in care a pus accentul pe dezvoltarea economica a Romaniei si pe importanta unitatii diasporei romanesti de peste hotare. In acelasi timp, domnul Ambasador a felicitat voluntarii LSRS Germania pentru initiativa de a organiza un astfel de eveniment si si-a exprimat dorinta de a sprijini si colabora cu LSRS pe viitor, atat la Berlin, cat si in alte orase din Germania.



Domnul Franz Adrian Bernacsek, Configuration Manager la Airbus, a adresat participantilor cuvinte incurajatoare, subliniind importanta principiilor unitatii si responsabilitatii, alaturi de valori precum excelenta, incredere si seriozitate, dupa care „este recomandat sa se ghideze toti cei care doresc sa isi asume constructia propriului viitor”. Domnul Bernacsek a adaugat: „Cred ca este important ca LSRS sa isi asume scopuri si sa aiba un rol considerabil in orientarea catre Romania a tinerilor educati in strainatate la cel mai inalt nivel”.

Domnul Mihai Streza, Consultant Strategic in cadrul companiei de consultanta si audit Accenture, a tinut un scurt discurs despre mediul academic si parcursul profesional in Germania, accentuand importanta deciziei de a studia in strainatate. Nu in ultimul rand, domnul Prof. Univ. Dr. Rudolf Windisch, membru de onoare al Asociatiei Culturale "A. Philippide" din Iasi, a vorbit despre aspecte culturale din Romania si Germania, incurajand voluntarii LSRS in demersurile lor.

Printre invitatii de onoare la eveniment s-au numarat: Dr. Ing. Teodor Buburuzan, Prof. Dr. Univ. Thede Kahl, Dr. Niculina Peica, Dr. Anneli Ute Gabanyi, Doamna Adina Utes, Domnul Richard Turbatu, Doamna Ana Calin, Mirela Ivanceanu, Doamna Dr. Alexandrina Panaite, Domnul Jürgen Einschenk, Doamna Ioana Sherf, Doamna Angela Toader, Doamna Irina Ioana Brudaru, Doamna Ligia Chialda, Domnul Paul Dumitrescu, Doamna Tatiana Mejia si Domnul Ralf Newton.

Caragiale la Berlin

Anul 2012 fiind dedicat lui I.L. Caragiale, la finalul evenimentului a fost pus in scena un moment artistic inspirat din operele acestuia. Piesele „1 aprilie” si „Bubico” au fost interpretate de: Ionut Chiriac (actor), Mihai Iliescu (chitarist), Stefanie Schuster (actrita), Nikolaus Szentmiklosi (actor), Myriam Rossbach (papusar), in regia doamnei Estera Stenzel.

Liga Studentilor Romani din Strainatate adreseaza multumiri speciale Domnului Ambasador Lazar Comanescu, Doamnei Gabriela Butu, precum si intregii echipe a Ambasadei Romaniei la Berlin, lui Ionut Chiriac si doamnei Estera Stenzel, dar si tuturor voluntarilor LSRS care au contribuit la organizarea acestui eveniment.