Targul Educatiei organizat de Universitatea din Bucuresti si-a deschis portile. Pe parcursul a doua zile, 15-16 aprilie, liceenii sunt asteptati in Palatul Facultatii de Drept pentru a afla despre admiterile puse la dispozitie de facultatile Universitatii Bucuresti.
Elevii care se gandesc sa fie studenti in cadrul prestigioasei universitati vor putea afla informatii despre oferta programelor de studiu pentru anul universitar 2011-2012, modul in care se vor desfasura concursurile de admitere, calendarul, precum si actele necesare la inscriere.
Facultati precum Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Sociologie si Asistenta Sociala, Drept, Chimie sau Limbi si Literaturi Straine vor organiza prezentari speciale, astfel incat decizia elevilor sa devina mai usoara.
Site-ul Studentie.ro este si el prezent la targ. Elevii care ajung la stand vor primi informatii cu privire la admiterile universitatilor din intreaga tara, sfaturi pentru cariera sau raspunsuri la intrebari legate de burse si scoli de vara.
O noutate a targului din acest an, a fost campania de donare de sange demarata de Asociatia Studentilor Biologi si Asociatia Studentilor Chimisti a Universitatii din Bucuresti. Desfasurata sub sloganul, „Scuzele NU salveaza vieti! Doneaza sange!”, activitatea are loc intre orele 10.00 si 14.00, in ambele zile ale targului.
Astazi la targ elevii au venit in numar mare, curiosi si dornici sa afle detaliile care ii intereseaza. Ei sunt asteptati in numar si mai mare maine, sambata 16 aprilie, in ultima zi a targului. Intrarea este libera, iar incheierea evenimentului va fi marcata printr-o serie de reprezentatii de muzica si dans.
Studentie.ro la Targul Educatiei