Initiativa face parte din cadrul proiectului "Adopta un boboc", la care participa 15 voluntari.
"Pana in prezent peste 30 de studenti basarabeni ne-au cerut sprijinul, insa cu siguranta numarul lor va creste la sfarsitul saptamanii, odata ce vor ajunge in oras. Anul acesta vor veni sa studieze in Cluj-Napoca in jur de 300 de studenti din Republica Moldova, cam la fel ca si anul trecut", a declarat vicepresedintele GIB, Daniela Cervinschi, potrivit citynews.ro.
Potrivit acesteia, proiectul are trei faze, care pornesc de la contactarea organizatiei pana la prezentarea orasului: "In primul rand, studentii se pot informa si ne pot contacta prin intermediul site-ului nostru, iar odata ce sunt admisi la facultate si ne cer sprijinul ii putem astepta la gara sau la autogara. De acolo ii ducem la facultate, pentru a rezolva cazarea la camin si mai apoi le face si o prezentare a orasului, a societatii civile si a oportunitatilor de aici.
Proiectul "Adopta un boboc" se va desfasura in perioada 25 septembrie - 10 octombrie si se adreseaza celor peste 300 de studenti din Republica Moldova care vor studia la Cluj incepand cu acest an.
Citeste si:
Stagii de voluntariat in cadrul organizatiei "Lume Buna"
Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) te vrea!