Liga Studentilor din Timisoara a lansat un proiect prin care studentii pot experimenta teoria invatata la cursuri in cadrul unor laboratoare sustinute de firme de IT, in urma carora tinerii vor avea posibilitatea sa fie angajati de aceste companii.
"Proiectul este dedicat tuturor studentilor care au nevoie de practica. Vor urma o serie de laboratoare sustinute de reprezentanti ai companiilor din domeniu, in urma carora, daca se descurca bine, studentii vor putea fi recrutati de companiile din domeniu", a declarat pentru Adevarul Andrei Lobont, reprezentant al Ligii AC.
Cei vizati nu sunt doar tinerii specialisti in calculatoare, ci si studenti de la alte facultati.
Proiectul se va desfasura in cursul semestrului doi al anului universitar, iar laboratoarele vor fi activitati extracurriculare pentru studenti.
Octavian Prostean, decanul Facultatii de Automatica si Calculatoare a explicat dubla semnificatie a evenimentului: "Este un dublu interes, pentru companii, de a beneficia de absolvenţi cu pregatire aplicativa mai buna, dar si pentru studenti, de a le fi formate abilitatile aplicative".
Arsene Cosmin Madalin – editor Studentie.ro
STUDENTII LA IT SE PREGATESC DIRECT IN MULTINATIONALE