1/15168
label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:57
In zilele de 30 noiembrie si 1 Decembrie, studenti romani basarabeni din 17 orase ale Romaniei au participat la manifestatiile dedicate Zilei Nationale desfasurate in Alba Iulia.
Evenimentul a reunit personalitati de pe ambele maluri ale Prutului, dar si de peste hotarele tarii, inclusiv cu prilejul editiei din acest an a Congresului Spiritualitatii Romanesti, unde a fost dezvelit bustul regretatului poet national Grigore Vieru.
Initiatorii si coordonatorii evenimentelor au fost Consiliul Judetean si Primaria Alba Iulia, in parteneriat cu Centrul Cultural "Augustin Bena", Casa de Cultura a Studentilor, Muzeul Unirii si "Sala Unirii".
Cei peste 300 de studenti basarabeni sositi la invitatia autoritatilor locale au fost coordonati de voluntari din cadrul ONG-urilor Liga Studentilor Basarabeni din Romania si Uniunea Nationala a Tinerilor Basarabeni.
Astfel, oaspetii orasului Unirii au participat in ziua de luni la lansarea volumului "Grigore Vieru la Alba Iulia", editat de Consiliul Judetean Alba, spectacole de dans, concerte de muzica populara, expozitii de arta, precum si la excursii organizate de studentii basarabeni care studiaza in Alba Iulia.
1 Decembrie a mai fost marcat de depunerile de flori si coroane la statuile lui I. C. Bratianu, Iuliu Maniu si Mihai Viteazul. Actiunile au continuat prin ceremonia de schimbare a paznicilor Cetatii, printr-o imensa Hora a Unirii simbolica si prin concerte ale artistilor populari consacrati precum Nicolae Furdui-Iancu si Laura Lavric. La final a fost organizat un foc de artificii.
In ziua de 1 Decembrie 1918 Transilvania si Banatul au votat Unirea cu Romania, dupa ce Basarabia si Bucovina revenisera la Tara in cursul aceluiasi an.
Sursa: Liga Studentilor Basarabeni din Romania