Reprezentantii studentilor au dezbatut problemele invatamantului superior in 8 ateliere de lucru paralele si apoi, in cadrul sesiunii plenare, si-au stabilit prioritatile pentru anul universitar urmator. Acestia isi propun sa continue actiunile de presiune asupra Ministerului Educatiei pentru abrogarea prevederilor negative ale Ordonantei de Urgenta 49/2014 si totodata sa militeze pentru cresterea finantarii educatiei, astfel incat aceasta sa poata fi relevanta, de calitate si accesibila oricarui tanar.
Nemultumirile studentilor in ceea ce priveste Ordonanta de Urgenta sunt legate atat de faptul ca nu au fost consultati de Minister cu privire la modificarile propuse, cat si de faptul ca Ordonanta permite rectorilor sa se inscauneze pe viata, ca au fost reintroduse doctoratele la frecventa redusa, ca universitatile vor putea inmatricula studenti peste capacitatea de scolarizare sau ca politicul are unda verde in universitati. Acestia mai cer si respectarea dreptului studentilor la reducerea de 50% la transportul local, castigat in protestele din `95, dar pierdut deja in multe centre universitare din cauza banilor putini primiti de universitati de la Minister pentru transport, cresterea burselor sociale astfel incat acestea sa acopere cheltuielile minime legate de cazare si masa pentru studentii defavorizati si adoptarea unei metodologii care sa eficientizeze centrele de consiliere si orientare din universitati, astfel incat acestea sa ajute mai bine tinerii sa isi aleaga facultatea potrivita si sa reduca abandonul universitar.
Pentru a-si arata nemultumirile fata de modul in care Ministerul Educatiei i-a tratat in ultimele luni, liderii studenţilor din intreaga tara au marşaluit joi, 31 iulie, pe ritmuri comuniste, avand gurile acoperite cu banda adeziva neagra, sugerand faptul ca atitudinea Ministerului Educatiei este demna de perioada comunista, in care studentii nu aveau dreptul sa aiba nicio parere. Mai mult, studentii au cerut demisia Ministrului delegat pentru invatamant Superior Mihnea Costoiu si Ministrului Educatiei Nationale Remus Pricopie.
In cadrul evenimentului, studentii si-au ales liderii nationali pentru mandatul urmator, noul Presedinte ANOSR fiind Cristi Popescu, delegat al OSUT Cluj. Echipa pe care o va conduce ii mai cuprinde pe:
- Secretar General: Dragos Dumitru, delegat al SiSC Bucuresti
- Vicepresedinte Relatii Publice: Andra Miclaus, delegat al OSF Cluj
- Vicepresedinte Educational: Alexandra Lepadatu, delegat al LSG Galati
- Vicepresedinte Educational: Iulia Pop, delegat al ASPR Cluj
- Vicepresedinte Tineret: Gabriela Deleanu, delegat al ASPSE Bucuresti
- Vicepresedinte Relatii Interne: Sanziana Mardale, delegat al LSTGM Targu Mures
- Vicepresedinte Dezvoltare Organizationala: Florin Vilcea, delegat al Ligii AC Timisoara
- Vicepresedinte Relatii Internationale: Maria Nemes, delegat al LSFMPT Timisoara
- Vicepresedinte Proiecte: Tudor Ogner, delegat al Solidus Sibiu
- Cenzor: Alina Bosanceanu, delegat al LSUEM Resita
”Din pacate consultarea studentilor nu mai reprezinta un principiu dupa care se ghideaza responsabilii din educatie, dar asta ne face sa fim si mai indarjiti si hotarati sa ne facem vocea auzita si ascultata. Credem ca studentii din Romania merita un sistem educational de calitate, pe care sa si-l permita orice tanar, indiferent de familia din care provine sau de cate venituri are, iar statul roman este direct responsabil sa se asigure ca tara se dezvolta prin tineri competenti, care inteleg principiile si valorile democratice. Educatia trebuie sa reprezinte o prioritate nationala, iar asta trebuie sa se reflecte si in modul in care este finantata” - Cristi Popescu, Presedinte ANOSR