Studentii Universitatii din Sevilla sunt cei mai fericiti studenti din lume, daca luam in considerare faptul ca, potrivit unei hotarari a institutiei de invatamant, acestia nu vor mai putea fi scosi din examen atunci cand sunt prinsi copiind, nefiind obligati nici sa mearga la cursuri.
O hotarare a conducerii Universitatii din Sevilla prevede ca studentii prinsi copiind sa nu mai poata fi sanctionati de catre profesor, acesta fiind obligat sa lase studentul sa-si termine examenul si sa informeze ulterior o comisie compusa din trei profesori si trei studenti care va decide daca studentul a copiat sau nu.
Punctul 20.3 al hotararii le permite profesorilor dreptul de a "retine, fara a distruge, orice material implicat intr-un astfel de incident", cum ar fi de exemplu o copiuta. Materialul va fi apoi inmanat comisiei, insotit de un raport scris de catre profesor, potrivit Adevarul.
Profesorii nu sunt de acord cu noua regula, avertizand ca studentii vor fi incurajati sa copieze si ca noua normativa ofera multe drepturi studentilor si indatoriri profesorilor.
Un alt punct sensibil al noului regulament recunoaste studentilor dreptul de a nu fi obligati sa mearga la cursuri.
Articolul 6.3 prevede ca prezenta la cursurile teoretice "poate sa influenteze pozitiv nota finala", dar nu este o conditie prealabila pentru a lua examenul. Lipsa de la cursuri "nu poate afecta in mod negativ obtinerea notei finale".
Arsene Cosmin Madalin – editor Studentie.ro
STUDENTII UNIVERSITATII SEVILLA POT COPIA IN MOD OFICIAL LA EXAMENE