2/27320
label Diverse autorenew 2025-09-29, 17:00 history_edu Ioana Dinescu
Tinerii absolventi de studii la universitati prestigioase din strainatate hotarasc, in proportie de peste 50%, sa se intoarca in tara natala. Explicatia? Romania este un spatiu care le ofera oportunitati de afaceri.

Paul Dragos, un tanar absolvent al Universitatii Bocconi din Milano si masterand al Vienna University of Economics, planuieste sa se intoarca in Romania dupa finalizarea studiilor: "In Romania exista niste oportunitati incredibile, problema este ca nu sunt gestionate eficient. Pentru cel care vine in tara dupa luni petrecute in afara este foarte usor sa sesizeze sansele", a afirmat tanarul, citat de Ziarul Financiar.

Conform unui studiu realizat de Liga Studentilor Romani din Strainatate, 60% dintre cei 50.000 de studenti romani aflati la studii in afara tarii sunt dispusi sa se intoarca in Romania pentru un salariu de sub 1.000 de euro. "Oportunitatile incep sa existe si in Romania, iar studentii romani vor sa se intoarca acasa. Trebuie sa-i primim. Cele mai importante aspecte pe care acestia le invocau cu privire la posibilitatea de promovare si crestere profesionala din tara cred ca se atenueaza tocmai datorita ecosistemelor noi de implicare civica si dezvoltare personala care se dezvolta si in Romania", a declarat Dan Nechita, secretar general al LSRS.