La targurile educationale ce au avut loc in ultima luna peste 7.000 de liceeni, absolventi de bacalaureat sau studenti si-au cautat un program de licenta sau de masterat in strainatate.
Cei mai multi dintre acestia sunt interesati sa se specializeze in domenii economice cum sunt afaceri, management, marketing sau directii precum comunicarea.
Potrivit statisticilor Ministerului Educatiei, anual, 5.000 de romani reusesc sa plece la studii in strainatate.
Acestia aleg strainatatea din diverse motive, printre cele mai pregnante fiind dorinda de a dobandi o educatiei mai de calitate si lipsa de perspective la angajare din Romania.
In ceea ce priveste costurile urmarii unui program educationale in strainatate, cu exceptia Danemarcei, unde nu exista taxa de scolarizare la universitatile de stat pentru studentii straini care provin din statele membre ale Uniunii Europene, printre cele mai ieftine programe educationale se afla in Olanda sau in Franta.
Spre exemplu, taxa de scolarizare la Universitatea Groningen din Olanda pentru programul de licenta este de 1.720 de euro pe an, in timp ce costurile unui master sau MBA pot ajunge pana la 13.700 de euro pe an. In Franta, in cadrul Universitatii La Rochelle Business School, un an de studiu poate ajunge si pana la 7.000 de euro, informeaza Ziarul Financiar.
Citeste si:
Intrare gratuita pentru studenti si elevi la muzee
Dezbaterea pe Legea educatiei, gata saptamana aceasta
Se incearca din nou adoptarea rapida a Legii educatiei
Tinerii romani vor sa studieze cu precadere in strainatate