2/22697
label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:59
Daca iti doresti sa studiezi in SUA si criteriul estetic are o anumita relevanta pentru tine, afla ca nu este nevoie neaparat sa ajungi intr-unul din campusurile universitatilor din Ivy League pentru a beneficia de studii de calitate intr-un mediu superb. Exista si colegii comunitare care ofera privelisti splendide si arhitecturi unice. Pe cinci dintre acestea, descopera-le in cele ce urmeaza!

Colegiul Siskiyous
Acest colegiul ce apartine de Universitatea din Nordul Californiei este redus ca marime, doar 3000 de studenti urmand cursuri in cadrul acestuia, insa dispune de un campus deosebit.

Deschis in 1959, colegiul a fost numit dupa muntii Siskiyous care se intind pe granita dintre statele California si Oregon si care pot fi vazuti de la ferestrele cladirilor din campus.

Colegiul Comunitar Glendale
Infiintat cu numele de Colegiul Glendale Junior in 1929, acest colegiu comunitar american s-a extins de-a lungul anilor, in prezent ocupand o suprafata de circa 40 de hectare si ingloband 15 cladiri.



In cadrul colegiului invata mai bine de 15000 de studenti care se pot bucura in liniste de frumusetea locurilor. Cladirile frumos colorate ies in evidenta atat ziua, cat si noaptea si sunt situate pe dealurile San Rafael, deasupra orasului Glendale.

Colegiul Comunitar Maui
Acest colegiul comunitar din insula Hawaii beneficiaza si de avantajul de a fi situat pe o insula superba. Astfel, pe langa oportunitatile educationale, intr-o permanenta dezvoltare, oferite de colegiul din Maui, studentii se bucura si de privelisti minunate.

Campusul se afla situat intre vulcanii insulei si o plaja cu nisip fin. Acesta gazduieste o seama de artisti, cum ar fi Bruce Turnbull si Sean Browne.

Colegiul Comunitar Miami-Dade
Acest colegiu din Florida a fost fondat in 1959 si cuprinde 8 campusuri. In toate acestea, studentii pot admira cladiri cu o arhitectura moderna, cladiri ecologice create de arhitecti faimosi in lumea intreaga, cat si cladiri cu o arhitectura clasica, cum sunt cele care pot fi intalnite in campusul de Nord. Privelistea este completata de pajisti verzi cu iazuri si palmieri.

Colegiul Casper
Si acest colegiu comunitar este o combinatie de cladiri cu o arhitectura deosebita si o priveliste incantatoare. Astfel, cladirile campusului Colegiul Casper din statul Wyoming sunt amplasate pe panta unui deal si au toate exteriorul realizat din caramida rosie, ceea ce le ofera unitate. Privelistea din cladiri este, de asemenea, incantatoare, ferestrele cladirilor dand inspre muntele Casper.