2/20767
label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:59
Fiecare universitate din lume se asteapta ca studentii sai sa aiba un comportament civilizat, ceea ce se traduce, in cele mai multe cazuri, prin respectarea regulamentului interior si a legii.

Totusi, exista si institutii de invatamant superior, cum sunt cele cu profil crestin, care au reguli mult mai stricte decat ale majoritatii. Descopera, in cele ce urmeaza, cateva dintre cele mai stricte universitati si colegii din SUA!

Universitatea Oral Roberts
Toti studentii Universitatii Oral Roberts sunt obligati sa mearga la biserica de cel putin doua ori pe saptamana si sa se imbrace conform unui cod vestimentar extrem de strict.

Astfel, studentii si studentele sunt nevoiti sa se imbrace modest, curat, cu hainele calcate si sa evite tatuajele si piercing-urile. In ceea ce le priveste pe fete, acestea nu au voie sa foloseasca machiaj. Alcoolul este si el interzis, atat in campus, cat si in afara acestuia, la fel si orice fel de alte substante similare.

Iar restrictiile impuse de Universitatea Oral Roberts nu se opresc aici: sunt pedepsite sever – chiar cu exmatricularea – sexul inainte de casatorie, fumatul, dansul sau aderarea la religii oculte.

Colegiul Crestin Pensacola
In timp ce majoritatea institutiilor de invatamant superior din lume descurajeaza si pedepsesc consumul de substante ilegale, Colegiul Crestin Pensacola le interzice si pe cele legale, dar si alte activitati obsnuite pentru cei mai multi tineri: jocurile de noroc, posesia de materiale pornografice, injuraturile, fumatul si posesia de tutun.

Colegiul Crestin Pensacola se implica in viata studentilor sai si preia controlul asupra acesteia, cerandu-le tinerilor sa se abtina de la „perversiuni” cum ar fi sexul inainte de casatorie, sexul in afara casatoriei si homosexualitatea. In plus, studentii trebuie sa mearga la biserica macar o data pe saptamana si sa ia parte la activitatile acesteia.

Universitatea Bob Jones
Universitatea Bob Jones le cere studentilor sai sa mearga regulat la biserica, la scoala de duminica, la conferinte biblice si sa participe si la multe alte activitati de acest tip.



Chiar daca nu incurajeaza - pe buna dreptate - posesia de alcool si starile de ebrietate avansate ale studentilor, activitatile inofensive ca posesia de materiale pornografice, consumul moderat de alcool, dansul, sexul inainte de casatorie sunt complet interzise.

Pe langa controlul pe care il exercita asupra studentilor in interiorul campusului universitar, institutia americana controleaza si existenta acestora din afara granitelor universitatii.

Joburile in baruri sau restaurante (care implica servirea de bauturi alcoolice) sau iesirile care depasesc ora 10:30 in timpul saptamanii si miezul noptii in week-end, sunt sanctionate de decanul universitatii.

Universitatea Liberty
La fel ca si in cazul celorlalte institutii americane metionate, Universitatea Liberty controleaza viata studentilor si in afara orelor de studiu. Acestia nu trebuie sa mearga neaparat la biserica, insa trebuie sa participe la adunarile organizate lunea, miercurea si vinerea.

Studentii care nu locuiesc in campusul universitar nu au voie sa imparta aceeasi locuinta cu prietenul/a sau cu colegi de sex opus, iar tinerii care spera sa se casatoreasca inainte sa implineasca 21 de ani sunt incurajati sa apeleze la terapie de cuplu si sa primeasca aprobarea parintilor.

In plus, cei care isi doresc sa initieze o relatie cu un/o coleg/a de facultate trebuie sa se abtina de la orice fel de manifestari de afectiune care depasesc tinutul de mana.

Colegiul Ashbury
Colegiul Ashbury le cere studentilor sai un devotament total fata de Iisus Hristos, ceea ce presupune nu doar evitarea consumului de substante ilegale si un comportament civilizat, cat si a consumului moderat sau scazut de alcool, a materialelor pornografice, a jocurilor de noroc, a sexului inainte de casatorie sau in afara casatoriei, etc.

Vizionarea oricaror filme in campusul universitatii trebuie aprobata in prealabil de conducerea Colegiului Ashbury, iar studentii care isi doresc sa le faca vizite unor prieteni de sex opus trebuie sa obtina permisiunea de la familiile lor si sa informeze in scris si institutia de invataamant superior.