3/31207
label Diverse autorenew 2025-09-29, 17:01 history_edu Silviu Marinescu
Planuiesti un super party de Halloween? Ei bine, chiar daca nu esti maestru intr-ale bucataritului, tot ti-ai putea surprinde invitatii cu niste prajiturele tematice, usor de pregatit si absolut delicioase. Iata cateva retete de prajiturele infioratoare pentru Halloween!

Briose Jack Skellington
Iti mai amintesti de scheletul simpatic din "Nightmare Before Christmas"? Pornind de la acest indragit personaj de Halloween, poti pregati briose tematice foarte gustoase.

Pont: nu te chinui sa pregatesti chiar tu briosele; triseaza si cumpara-le de-a gata, urmand ca, mai apoi, doar sa le decorezi.

Ingrediente

  • o tava de briose de ciocolata
  • frisca
  • 2 scobitori
  • glazura neagra pentru prajituri

Preparare
Decoreaza briosele de ciocolata cu frisca batuta bine, dupa care da-le la frigider. Cand frisca s-a intarit complet, deseneaza chipul lui Jack Skellington pe fiecare briosa. Foloseste-te, in prealabil, de scobitori pentru a trasa conturul pe care trebuie sa il urmezi.

Tine briosele la frigider pana la momentul servirii.



Briose fantoma
Decorul acestor briose fantoma este mai usor de obtinut decat ti-ai fi putut imagina! Iata ce ai de facut!

Ingrediente

  • o tava de briose
  • bezea
  • bomboane mici, negre

Preparare
Transforma briosele simple din dotare in prajiturele fantoma adaugand bezeaua (albusul de ou batut cu zahar) pe fiecare dintre ele. Da-le forma dorita, dupa care, folosind bombonelele negre, creeaza ochii si gura fantomitelor tale. La final, da briosele fantoma la frigider si serveste-le reci invitatilor tai.

Briose schelet
Ceva mai putin elaborate, dar la fel de gustoase, sunt aceste briose schelet. Uite cum le poti pregati si tu!

Ingrediente
  • o tava de briose de ciocolata
  • glazura alba
  • bezele mici
  • crema de ciocolata
  • gel negru comestibil pentru decor


Preparare

Pune un strat generos de crema de ciocolata (de tipul Nutella) deasupra brioselor - pe langa faptul ca este foarte gustoasa, crema actioneaza ca o baza pe care poti "lipi" scheletelul de Halloween.

Construieste scheletii dupa cum urmeaza: pune cate o bezea, care va deveni capul lor, dupa care traseaza-le trupul cu glazura alba. Folosind gelul negru comestibil, deseneaza trasaturile fetei.

Da briosele de Halloween la frigider si serveste-le reci.