Prestigioasa Science Magazine a venit la Iasi pentru a lua un interviu profesorului Tudor Luchian, renumit pe plan mondial pentru rezultatele sale legate de o noua generatie de antibiotice si care activeaza in cadrul Facultatii de Fizica din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza.
Profesorul Luchian este cunoscut pentru cercetarile sale in domeniul biofizicii moleculare, a studiat in Ungaria, Austria, Australia si Texas, pentru ca in cele din urma sa se intoarca in Romania convins ca se poate face cercetare si in tara nostra.
Profesorul a fost distins recent cu premiul "Gheorghe Benga", una dintre cele mai mari distinctii in medicina pentru rezulatele sale deosebite.
"Prima mea experienta in afara Romaniei a avut loc in 1992, dupa ce am absolvit Facultatea de Fizica din Iasi. Atunci am fost invitat sa studiez biofizica sub supravegherea lui Zsolt Tokaji la Centrul de Cercetare din Szeged, Ungaria", a declarat cercetatorul in interviul acordat Science Careers, revista anexa a celebrei Science Magazine, dedicata carierelor din domeniul cercetarii stiintifice, citata de Realitatea.
In 1994, Luchian a lucrat la teza de doctorat in Austria unde a invatat cum se fac cercetari serioase in biofizica moleculara si electrofiziologie. S-a intors in Romania in 1997, dar pus in situatia de a-si continua cercetarea acasa (pentru ca in tara nu se puteau obtine fonduri) si continuarea muncii in afara a ales strainatatea.
In 1998 i s-a oferit oportunitatea de a lucra la Universitatea Queensland din Australia unde a ajutat la la dezvoltarea si implementarea tehnicilor de electrofiziologie pentru asistenta fiziologica si caracterizarea farmacologica a medicamentelor menite sa atenueze durerea cronica.
"In 1999 m-am intors iar in tara, insa lucrurile nu se schimbasera suficient pentru a putea pune in practica planurile mele. Voiam sa deschid un laborator de cercetare si sa devin mentor pentru tinerii studenti de acasa. Situatia economica a tarii ramanea nesigura, iar cercetatorii tineri si necunoscuti nu prezentau prea multa incredere. Inca odata, sansa de a obtine fonduri pentru laboratorul la care visam erau aproape nule", a afirmat Tudor Luchian.
Prin urmare, a plecat in 2001 la Universitatea din Texas unde a studiat biofizica. In 2003 s-a intor in Romania, din nou. "De data aceasta acumulasem mai multa experienta, aveam o anumita determinare invatata de la americani, astfel ca m-am decis sa raman acasa, sa muncesc din greu si sa sper ca lucrurile vor merge inspre bine", a adaugat tanarul cercetator.
Profesorul Luchian este de parere ca de la intrarea tarii noastre in Uniunea Europeana, laboratorele de cercetare au sanse sa se dezvolte.
"Lucrul de care sunt cel mai mandru este faptul ca acum pot sa le ofer tinerilor mei colaboratori posibilitatea de a incepe o cariera in cercetare la ei acasa, in Romania. Autoritatile vor decide daca investitiile in acesti tineri cercetatori vor continua sau vor fi nevoiti sa-si continue planurile de viitor in alte tari,", a completat acesta.
Arsene Cosmin Madalin – editor Studentie.ro
UN CERCETATOR IESEAN IN BIOFIZICA MOLECULARA FACE CARIERA IN ROMANIA