Sa intri la facultate e cea mai mare bucurie pe care o poti avea dupa 10 ani de studii. Dar cum ar fi sa intri la opt universitati deodata, si nu oricare opt universitati, ci cele mai prestigioase din SUA? Un elev american traieste acest vis, dupa ce a obtinut la testele academice un rezultat care l-a clasat in primii cei mai buni 1% dintre studentii de peste ocean.
Elevul se numeste Kwasi Enin, are 17 ani, este membru in clubul de atletism al William Floyd High School, din Long Island, New York si canta si in orchestra scolii, la vioara. Date fiind performantele elevului, atat el cat si familia lui sperau ca Enin sa fie acceptat intr-unul dintre colegiile din Ivy League.
Ivy League este un grup de 8 universitati private de prestigiu din nord-estul Statelor Unite, cotate ca fiind printre cele mai bune din lume. Potrivit unui sondaj realizat de Times Higher Education, 6 dintre universitatile din Ivy League se numara printre primele 20 cele mai bune universitati din lume in anul universitar 2013-2014. Ele sunt de asemenea unele dintre cele mai vechi institutii de invatamant din SUA, sapte dintre cele opt fiind fondate in perioada coloniala.
Asadar, eminentul elev a fost admis la universitatile: Brown, Columbia, Cornell, Dartmouth, Harvard, Princeton, Yale si Universitatea din Pennsylvania. Kwasi Enin a declarat pentru New York Daily News: “Aplicand la toate opt, m-am gandit ca am mai multe sanse sa fiu acceptat la macar una dintre ele”.
Parintii lui Enin sunt amandoi asistenti medicali care au emigrat din Ghana in New York in anul 1980. Enin la randul sau aspira la cariera in medicina, spunand ca doreste sa se faca cardiolog sau neurolog. Enin face deja voluntariat la un spital local, la departamentul de radiologie, dedicandu-si timp pentru aceasta activitate atunci cand nu se pregateste pentru vreun examen la care trebuie neaparat sa ia note mari sau cand nu canta in orchestra scolii.
Enin s-a clasat pe locul 11 din cei 647 de elevi din anul lui. Elevul de 17 ani provine dintr-o familie cu rezultate excelente in plan academic, printre rudele lui mai existand unchi si verisori care au fost acceptati la mai mult decat una din cele 8 universitati din Ivy League. Enin a mai fost acceptat si la alte patru universitati din afara Ivy League, dar se pare ca s-a hotarat deja sa studieze la Yale, aflata la New Haven, Connecticut. El spune ca aceasta universitate este ca un “rai” pentru el intrucat ii ofera tot ce isi doreste de la universitate: familie, o educatie excelenta, studenti provenind din zone si medii foarte diferite cat si ajutor financiar.
Printre absolventii de Yale se numara laureati ai premiului Nobel, castigatori ai premiului Pulitzer, si patru presedinti americani, printre care George Bush si Bill Clinton, care a intalnit-o pe Hillary Rodham (acum Clinton) in timp ce amandoi erau studenti la Yale.
Foto: nypost.com
Otilia Caraza
Un elev american a fost admis la 8 cele mai bune universitati din lume!
label
Diverse
calendar_month
2014-04-04, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Otilia Caraza