Criza economica si situatia dezamagitoare a sistemului de invamant din Romania ii determina pe cei mai multi viitori, actuali sau fosti studenti sa aleaga drumul strainatatii. Optiunile sunt numeroase, dar care sunt variantele demne de luat in seama?
Studii in strainatate
Daca te-ai hotarat sa urmezi o facultate (la nivel licenta, masterat sau doctorat) in strainatate, atunci primul pas este sa iti alegi tara si universitatea la care vrei sa studiezi. In functie de alegerea facuta, vei avea nevoie de o serie de acte pentru a-ti intocmi dosarul de aplicare.
Desi fiecare institutie are propriile ei cerinte, in general, dosarul tau va trebui sa cuprinda diploma celui mai recent ciclu de studii absolvit (bacalaureat, licenta, masterat), certificat de competenta lingvistica pentru limba de studiu din tara cu pricina, o foaie matricola si cateva scrisori de recomandare. Toate aceste acte trebuie traduse si, cel mai adesea, legalizate.
Informatii despre universitatile din strainatate si programele de studii oferite de acestea poti gasi in Study Abroad din Studentie.ro!
Bursa in strainatate
Daca o bursa este mai pe placul tau, afla ca exista mai multe variante la care poti recurge. Cea mai accesata este bursa Erasmus, care iti ofera posibilitatea de a studia un semestru intr-o alta tara. In cazul in care hotarasti ca o bursa Erasmus se pliaza pe dorintele tale, atunci vei avea nevoie sa iti intocmesti dosarul de aplicare, in care sa incluzi formulare ECTS, semnate de Decan, declaratia de recunoastere a Decanului, situatia scolara a anilor precedenti, o traducere a situatiei scolare, CV (intr-o limba straina), o scrisoare de intentie (intr-o limba straina), atestat de cunoastere a unei limbi straine (sau o recomandare din partea unui profesor), copie dupa C.I.
Chiar daca bursa Erasmus este cea mai populara printre studenti, ai putea pleca la studii in strainatate si cu alte tipuri de burse, cum sunt cele oferite de Fundatia Dinu Patriciu sau Bursa Guvernul Romaniei. Despre toate aceste tipuri de burse gasesti informatii in modulul Burse si scoli de vara din Studentie.ro.
Work and Travel
Pe timp de vara, poti sa imbini utilul cu placutul plecand cu un program Work and Travel in cele mai diverse colturi ale lumii: Grecia, Marea Britanie, Spania, Franta sau chiar SUA! Pentru a aplica, ai nevoie de o cerere de aplicare, CV, copie dupa C.I., copie dupa pasaport, asigurare medicala si poze.
Experienta Work and Travel este descrisa de cei mai multi participanti ca fiind una deosebita, care le-a permis sa calatoreasca, dar sa se si intoarca cu ceva bani acasa. Chiar si in vremuri de criza, salariul pe care il poti primi iti asigura traiul in tara aleasa, cat si posibilitatea de a vizita si de a pune bani deoparte. Joburile oferite variaza in functie de tara preferata, dar, pentru a-ti face o idee, iata cateva exemple: receptioner, chelner, salvamar, camerista, bucatar, babysitter, barman.
Job in strainatate
In cazul in care nu esti atras de studiile in strainatate, atunci ai putea opta pentru un job pe meleaguri straine. Cu toate acestea, este recomandat sa iti termini mai intai studiile universitare si postuniversitare, inainte de a te avanta spre o viata mai buna intr-o alta tara. Si asta deoarece, o data ce reusesti sa obtii un job in afara (unul care, de cele mai multe ori, nu iti ofera posibilitatea unei cariere – de pilda, bona), te vei obisnui sa castigi bani frumosi, mai multi decat ai putea obtine intr-o prima faza in Romania, si iti vei rata viitorul.
Dana Saporan - editor Studentie.ro
Vreau sa plec din tara! Cum fac?