3/36757
label Diverse autorenew 2025-09-29, 17:02 history_edu Otilia Caraza
Atat timp cat nu patrunzi in mediul in care se invart studentii Universitatii Nationale de Arte, ai tendinta sa crezi ca aici e plin de studenti fericiti ca isi traiesc visul de a face arta, pictand visatori si cu zambetul pe buze pe sevalete si traind satisfactii majore cand transforma o bucata de panza sau de piatra moarta, intr-o forma de arta vie.

Chiar daca satisfactiile acestor studenti vin intr-adevar in cea mai mare masura din ceea ce creeaza, atmosfera din aceasta universitate nu e chiar atat de suava, dat fiind faptul ca arta se face cu flexul, bomfaierul, smirghelul si masca pe fata.
Viata de student la Arte e grea, iar viata de dupa absolvire e si mai grea. Asta pentru ca perspectivele care ti se deschid in fata ca artist intr-o societate in care arta contemporana nu e cautata sunt destul de sumbre: ori te faci dascal pe o leafa de nimic, ori te mariti ca sa aiba cine te intretine, ori muncesti la negru, pentru a reusi sa te intretii. Din arta propriu zis nu prea traieste nimeni, decat daca pleci din tara si te stabilesti intr-un loc in care arta mai inseamna inca o valoare.

Universitatea de Arte prin ochii unui fost absolvent
Am vorbit in randurile de mai jos cu un absolvent de master al Universitatii de Arte Bucuresti, care a dorit sa isi pastreze anonimatul si care ne-a dezvaluit cate ceva despre ce inseamna viata de student la Arte si perspectivele pe care ti le deschid aceste studii. Iata ce am aflat:
De ce ai ales Universitatea Nationala de Arte?
Am urmat Liceul de Arta si stiam ce presupune munca de artist. Insa unii oameni pur si simplu nu se pot rutina si din cauza asta Universitatea de Arte e o alegere potrivita pentru ei, pentru ca presupune risc, aventura, noutate. Nu ma puteam imagina lucrand toata viata intr-un birou, asa ca am mers mai departe cu arta. Am injurat de multe ori alegerea facuta, dar daca ar fi sa o iau de la capat, tot asta as face.
Cam cat de grea e aceasta facultate?
E foarte grea. Se studiaza multa teorie, din cele mai variate domenii, anatomie, filosofie, istorie, la care se adauga un volum foarte mare de munca fizica. Primul an este cel mai greu dupa parerea mea, pentru ca sunt foarte multe materii si foarte multe examene. Bibliografia pentru un examen poate depasi si 1.000 de pagini, e nebunie curata. Incepi ziua la 8 dimineata si o mai termini peste 12 ore. Asta si din cauza Atelierului care se tine in fiecare zi si care inseamna 6 ore de munca practica (munca fizica), dupa care incep cursurile teoretice.
In aceste conditii, cat timp iti mai ramane pentru distractie?
Nu m-am distrat deloc in facultate, am stat blocat intr-o paradigma. Daca vrei sa faci treaba, nu prea iti mai ramane timp personal. Cred ca tocmai de aceea sunt si foarte multi studenti care chiulesc foarte mult.

Riscuri, sacrificii, mizerie...
Ce sacrificii presupune viata unui student la Arte?
Arta cere sacrificii inca din facultate. Unul dintre ele e faptul ca isi bate joc toata lumea de tine, nu crede nimeni ca ai valora ceva. Oamenii cred ca studentii la Arte nu fac nimic. Mediul foarte restrans si ermetic face ca toata lumea sa stie totul despre toata lumea, te invarti mereu in acelasi cerc din care nu mai poti iesi.
Sacrificii materiale. Ca student la aceasta facultate ai nevoie de foarte multe materiale. Unele dintre ele, ti le asigura facultatea, dar pe multe trebuie sa ti le si cumperi. De exemplu, un tub de silicon costa 12 lei, dar pentru o lucrare ai nevoie de cel putin 10 tuburi, un flex costa 1.000- 1.200 de lei, o bucata de bronz poate costa 250 de euro, un sac de ipsos 12 lei si ai nevoie de in jur de 10 etc.
Riscuri. Dat fiind faptul ca se lucreaza cu tot felul de materiale si substante, riscul de a te accidenta este sporit. De la riscul de a-ti sari o bucata de bronz in ochi, pana la cel de a fi electrocutat, de a face alergii sau intoxicatii cu substante daca nu porti masca, niciuna din aceste variante nu este exclusa pe parcursul anilor de studii.
Concurenta. La Universitatea de Arte mediul e nitel sau putin mai mult misogin, dat fiind faptul ca baietii sunt majoritari. Chiar daca se pot lega prietenii adevarate in timpul facultatii, mai tarziu, la master, concurenta e acerba, si toata lumea pare a se baza pe principiul „hai sa ne sapam unii pe altii”.
Mizerie. Caminul studentilor de la Universitatea Nationala de Arte se afla, ca o ironie a sortii pe Strada Occidentului. Insa caminul e oribil, e ca o bataie de joc la adresa Occidentului: camerele sunt foarte mici si in ele se inghesuiesc cateodata si cate 5 studenti, sunt gandaci, exista mucegai, baile sunt improprii, cu WC-ul si dusul situate in acelasi loc, etc.

Arta nu este promovata in Romania, nu exista o piata, nu se poate trai din ea
Ce optiuni are dupa absolvire un student la Arte?
Optiunile nu sunt foarte multe: ori ramai in invatamant pe o leafa de nimic, ori incerci sa te reprofilezi alegand un domeniu de activitate mai profitabil (publicitatea de exemplu), ori te intretii dintr-o activitate gen faci bijuterii, obiecte hand-made si le vinzi, ori te mariti, ori lucrezi la negru etc. Din vanzarea artei nu se poate trai in Romania atat timp cat exista putini colectionari, piata artei e inexistenta, iar lipsa culturii plastice face ca oamenii sa nu fie deschisi spre arta contemporana. Cei mai deschisi spre formele artei moderne sunt tinerii, dar acestia nu au bani in general, asa ca nu reprezinta o piata.
Cum te ajuta facultatea sa iti creezi un viitor?
Nu te ajuta deloc. Dupa ce ai absolvit esti singur cu o intreaga lume in fata.
Ce ar trebui schimbat pentru ca studentii la Arte sa isi poata croi un viitor mai usor?
Arta nu este promovata in Romania. Evenimente precum Noaptea Galeriilor si Noaptea Muzeelor au scos la iveala faptul ca lumea este interesata de arta, vrea sa vada, vrea sa descopere, oamenii vin in galerii de arta si muzee in numar mare, dar cu exceptia acestor evenimente (foarte putine) arta nu este un subiect interesant la nivelul societatii noastre. Este foarte multa ignoranta si cel mai rau e faptul ca ignorantii sunt chemati in presa scrisa si la televizor sa isi dea cu parerea si toata lumea ii asculta. Educatia plastica ar trebui sa inceapa din scolilegenerale pentru a se schimba ceva la nivelul mentalitatii in societatea noastra. Sunt foarte multi oameni care termina arte plastice si care au ceva de spus, dar nu ii asculta nimeni. Artistii sunt pana la urma oameni care vor sa schimbe ceva, sa isi aduca o contributie societatii in care traim, dar nu se bucura de promovare. La noi se intalneste aceasta atitudine de „ce ne trebuie nou arta?” la toate nivelele societatii si se perpetueaza „cultul maestrului”, conform caruia ucenicia in arta trebuie sa dureze cel putin 30 de ani, pana cand operele tale sa inceapa sa valoreze ceva...
Exista totusi absolventi de succes ai Universitatii de Arte in Romania?
Da exista, cu o conditie, sa pleci din tara. Adrian Ghenie (39 de ani) a absolvit Universitatea de Arte din Cluj-Napoca si a ales sa plece in Germania. Acum lucrarile sale se vand pe milioane de euro si este considerat de presa internationala reprezentantul noului val al artei vizuale romanesti.
Otilia Caraza
Foto: sbc.edu