2/28367
label Diverse autorenew 2025-09-29, 17:00 history_edu Maria Dumitru
Studiile in strainatate au devenit aproape un "must do" pentru cei mai multi dintre tinerii studenti ai zilelor noastre. Chit ca ajung sau nu sa isi indeplineasca visul de a studia peste hotare, studentii si viitorii studenti au o dorinta comuna: aceea de a ajunge, fie si doar pentru cateva luni, sa guste din experienta studiilor in afara tarii. Te numeri printre ei? Daca da, ar trebui sa fii la curent cu cele mai comune mituri legate de experienta studiilor in strainatate!
Studiile in strainatate sunt intotdeauna scumpe
Studiile in strainatate pot fi realizate contra unor sume care variaza considerabil. In SUA, de pilda, poti ajunge sa platesti chiar si 50.000 - 60.000 dolari pentru a urma cursurile unei institutii prestigioase, la fel de bine cum poti accesa cursurile unei universitati din Danemarca, unde studiile pentru tinerii din UE sunt gratuite.

Totusi, mitul nu este complet fals: chiar si atunci cand beneficiezi de studii gratuite, in cele mai multe dintre cazuri vei fi nevoit sa dispui de o suma oarecare, nu neaparat mica, pentru a-ti putea acoperi costurile de cazare si masa.
Cunoasterea limbii engleze te ajuta doar daca vrei sa studiezi in Marea Britanie ori SUA
Din fericire, acesta nu este nimic altceva decat un mit. Numeroase universitati din intreaga lume ofera cursuri in limba engleza, chiar daca limba nationala este cu totul alta. Este cazul unor tari precum Danemarca si Olanda. Nivelul tau de engleza necesita imbunatatiri? Afla ca tot universitatile iti ofera sansa de a urma cursuri intensive de limba engleza inainte de inceperea anului universitar.
Mediul universitar din strainatate este unul dur
Este drept ca nu vei avea parte doar de lapte si miere odata ce vei ajunge in strainatate. Printre altele, acomodarea cu o noua cultura, cu o limba straina vorbita in jurul tau si cu un alt stil de predare si lucru la facultate ar putea sa iti dea de furca. Pe de alta parte, insa, cele mai multe universitati din strainatate isi ajuta studentii internationali sa se acomodeze cu noul mediu, oferindu-le cursuri de orientare si workshop-uri practice, printre altele.



Tu ce mituri despre studiile in strainatate mai cunosti?

Foto: spiabroad.com