1/17508
label I.T. autorenew 2025-09-29, 16:58
Pentru a fi la moda sau doar elegante, multe femei aleg sa poarte tocuri, la locul de munca sau in timpul liber. Cu toate acestea, s-ar parea ca preferinta pentru pantofii cu toc inalt le-ar putea costa pe femei mai mult decat cateva sute de lei.

Un grup de cercetatori a intreprins recent un studiu pentru a vedea felul in care tocurile inalte afecteaza musculatura picioarelor femeilor. Astfel, utilizand tehnologia RMN (rezonanta magnetica nucleara) si ultrasunete, acestia au comparat muschii gambelor si tendoanele lui Ahile la femeile care poarta tocuri in cea mai mare parte a timpului cu cele ale femeilor care poarta preponderent pantofi cu talpa joasa.

Rezultatele publicate in „Journal of Experimental Biology” indica faptul ca fibrele musculare din gambele femeilor care poarta tocuri inalte sunt cu 13% mai scurte decat cele ale femeilor care poarta pantofi josi. Cat despre tendoane, desi aveau aceeasi lungime in ambele cazuri, erau cu circa 20% mai putin flexibile in cazul femeilor care prefera tocurile inalte.

Cercetatorii sunt de parere ca, desi tendonul rigid compenseaza deficienta muschilor gambei, femeile care poarta tocuri inalte au parte de dureri de fiecare data cand se descalta, iar tendonul este nevoit sa se intinda din nou.

Dana Saporan - editor Studentie.ro