1/11611
label I.T. autorenew 2025-09-29, 16:55
Bazandu-se pe rezultatele studiilor mai multor oase gasite in intreaga Europa, o echipa internationala de oameni de stiinta a decodat genomul omului de Neanderthal.
Elaborata in proportie de 63%, harta genelor va putea oferi informatii esentiale despre infatisarea omului de Neanderthal, despre obiceiurile sale, dar si despre ceea ce ne face pe noi umani, informeaza BBC.
Oamenii de stiinta de la Institutul Max Planck din Germania, in colaborarea cu cercetatorii americani au decodat mai bine de un miliard de fragmente ADN din oasele omului de Neanderthal, barbati, femei si copii, care s-au adapostit timp de 70.000 de ani in pesteri din Croatia, Spania, Germania sau Rusia.
"Studierea Neanderthalului si a genomului sau ne va putea arata ce ne face pe noi cu adevarat umani si de ce suntem singurii care am capatat aceste trasaturi extraordinare, care au permis stramosilor nostri sa picteze sau sa creeze simboluri complexe", a declarat profesorul Svante Paabo.
Descoperirea cercetatorilor a relevat faptul ca Neanderthalilor le lipsea gena care permite oamenilor moderni sa consume lapte. In schimb, s-a demonstrat ca posedau una din genele considertae esentiale pentru vorbire. In plus, analiza detaliata a Homo Sapiens si Neanderthal, sugereaza ca ambii se trag dintr-un stramos comun.
Privitor la aceste aspecte, profesorul Svante Paabo a afirmat ca la ora actuala nu se dispune de tehnologia necesara folosirii AND-ului in clonarea unui specimen. Mai mult decat atat, nici aceasta posibilitate nu se intrevede nici intr-un viitor apropiat.

Acest articol apartine www.studentie.ro si intra sub incidenta legii copyrightului.