Originile fosilelor de hobbiti gasite in Insulele Indoneziei au fost indelung discutate din 2004 pana in prezent. Dupa ce initial s-a crezut ca aceste creaturi faceau parte dintr-o specie diferita de cea a oamenilor, acum o echipa de cercetatori australieni vine cu o noua teorie.
Ei sunt de parere ca hobbitii fac parte din specia umana, dar au fost afectati de piticism sau cretinism datorita condiitiilor precare in care au trait. Cauza acestui defect genetic se pare ca a fost alimentatia saraca.
Hobbitii erau oameni nedezvoltati, piperniciti, de maxim 1 m inaltime, cu creiere de dimensiuni mici, cam de marimea unui cimpanzeu. Porecla de hobbit, data de oamenii de stiinta, a fost inspirata din scrierile lui JRR Tolkien in care hobbitii erau niste creaturi de fictiune pitice.
Creierul unui hobbit
Dr. Peter Obendorf si colegii sai de la Scoala de Stiinte din cadrul Universitatii RMIT, din Melbourne, considera ca rezultatele la care au ajuns in urma cercetarilor sugereaza ca hobbitii nu reprezinta o noua specie umana descoperita: `Acesti oameni micuti au ajuns sa aiba probleme de dezvoltare datorita deficientei severe de iod din timpul sarcinii.`
Echipa a ajuns la aceasta concluzie dupa ce a studiat imagini ale craniilor fosilelor. Caracteristicile acestora au fost comparate cu cele ale craniilor pastrate in muzeu provenite de la specimene de oameni care au suferit de o boala cunoscuta ca hipotiroidism congenital. Grupul australian nu a examinat fosilele originale.
Comparatie craniu hobbit - craniu om
Ipoteza a fost descrisa ca o speculatie absoluta de cativa experti, incluzandu-l pe profesorul Peter Brown de la Universitatea din Armidale, Australia, unul dintre primii membrii ai echipei care a descoperit aceaste ramasite. Astfel relatia dintre oamenii moderni si hobbiti ramane in continuare neelucidata.