2/2472
label I.T. autorenew 2025-09-29, 16:53
Vineri, 4 mai 2007, peste 100 de oameni de afaceri si reprezentanti ai companiilor din judetele Bacau si Neamt au participat la cea de-a 18-a editie a conferintelor SolePAD (Solutii Eficiente Pentru Afaceri Durabile), la Sala de Conferinte a companiei Agricola International din Bacau.

Evenimentul, care are loc pentru a doua oara la Bacau, a fost organizat de Agora Media, cu sprijinul Primariei Muncipiului Bacau, al Consiliului Judetean Bacau si al HIT Park. De altfel, Bacaul este orasul in care a avut loc prima conferinta SolePAD, in februarie 2005. Acest lucru a fost evidentiat de catre Primarul Municipiului Bacau, Romeo Stavarache, care a subliniat ambitia orasului de a deveni capitala economica a Moldovei. La randul sau, Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean Bacau, a prezentat eforturile autoritatii pe care o reprezinta de a asigura un mediu propice investitiilor si afacerilor. Un astfel de mediu exista la Parcul Tehnologic Hit, de la Hemeius, la zece kilometri de Bacau, despre care Adrian Iordache, CEO/General Manager, a spus ca este ocupat, la numai doi ani de la lansare, in proportie de 60%.

Partea de comunicatii a fost reprezentata de Orange si Cisco. Alexandru Cristian, SOHO and SME Proposition Manager, Orange Romania, a prezentat avantajele ofertei de comunicatii pentru companii si mai ales utilitatea unei conexiuni mobile la Internet, la costuri cat se poate de accesibile. Mihai Ionescu,Territory Market Manager, Cisco Romania, a prezentat oferta gigantului american pentru companiile mici si medii pentru o retea sigura.



Componenta de management a informatiei si datelor intreprinderii a fost asigurata de Chara Software, Docentris si AttoSOFT. Gabriel Ionescu, consultant ERP, Chara Software, s-a referit la eficientizarea proceselor cu ajutorul solutiei Syntesio, Eugen Popa, Key Account Responsible, Docentris, a prezentat modalitatile de organizare a unui flux de documente, iar Daniel Burghelea, Director de Vanzari AttoSOFT, a prezentat solutia DataLight Enterprise, care este deja folosita de peste 1.000 de clienti. O prezentare mai speciala a avut Codrut Iancu, Territory Services Leader, IBM Romania, care a marjat pe elemente afective pentru a crea empatie audientei fata de marca IBM.

In cautarea, inca, a notorietatii in Romania, Diana Munteanu, Channel Manager Lenovo Romania, a prezentat gama de portabile si PC-uri produse de compania Lenovo dupa preluarea diviziei de profil a IBM. Perspectivele de dezvoltare, pe viitor, a tehnologiei si a efectelor acesteia asupra afacerilor au fost prezentate de Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei pentru ITC din Parlamentul Romaniei, intr-un stil spectaculos. Domnul Pambuccian a spus ca actualul sistem de vanzare a aplicatiilor software va fi inlocuit de plata abonamentului de acces online la software.

Despre bani au vorbit Mihaela Apostol, consilier asistent MCTI, care s-a referit la programele de finantare europene ce urmeaza sa fie disponibile cel mai devreme din 2008, respectiv Ovidiu Scotelnicu, consilier, Oficiul Teritorial pentru intreprinderi Mici si Mijlocii Iasi - despre banii care sunt acum disponibili prin intermediul institutiei pe care o reprezinta. Prezentarea Mihaelei Apostol a suscitat o interventie interesanta din partea lui Adrian Iordache, CEO/General Manager Hit Park Hemeius, care a impartasit audientei din experienta lucrului cu finantari europene. Conferinta a fost, de altfel, bine primita de antreprenorii prezenti si s-a incadrat in nota obisnuita a SolePAD: tehnologie si bani, scurt si la obiect.

Urmatoarea conferinta SolePAD va avea loc la Craiova, pe 7 iunie, locul si programul urmand a fi disponibile pe www.solepad.ro