8/8866
label I.T. autorenew 2025-09-29, 16:54
Astronomii de la Agentia Spatiala Europeana au avertizat ca spatiul plin cu deseuri precum, pungi de plastic, surubelnite invechite, vopsea, creioane rupte, a devenit un adevarat pericol pentru astronauti si sateliti. In spatiu, orice obiect terestru util poate deveni o pacoste pentru astronauti.
In consecinta, o echipa a Institutului de Astrofizica din Insulele Canare a detectat peste 100.000 de deseuri spatiale care vor fi incluse intr-un catalog. Pe langa resturile de sateliti sau rachete, un grad ridicat de pericol il reprezinta si uneltele pierdute de astronauti in timpul lucrarilor de reparatie a navelor cosmice.

"Aceste deseuri din spatiu nu sunt o amenintare pentru populatia de pe Pamant, fiindca nu au tendinta sa cada si chiar daca o fac, se dezintegreaza in atmosfera din cauza frictiunii," a declarat Miguel Serra de la Institutul de Astrofizica. Cu toate acestea, in spatiu lucrurile stau exact pe dos, resturile de vopsea desprinse de pe sateliti putand face gauri de o jumatate de centrimetru in geamurile unei navete spatiale.

Cel mai periculos deseu spatial cazut pe pamant, a fost Skylab, dezmembrat la intrarea in atmosfera, in 1979, la sase ani dupa lansare. In cadere, o bucata a lovit Australia, iar alta s-a scufundat in Oceanul Indian.

Spatiul din jurul Pamantului este din ce in ce mai congestionat, existand cel putin 600 de sateliti activi, dintre care cei mai multi graviteaza la 1.200 de mile deasupra suprafetei terestre, zona intesata de deseuri spatiale.

Pentru a elimina acest fenomen, Agentia Spatiala Europeana exploreaza noi metode, concentrandu-se pe construirea unor sateliti ce se "topesc" la contactul cu atmosfera, dar si pe pozitionarea acestora mai departe de Pamant, pe orbite mai putin aglomerate.

Georgiana VOICU - Editor Studentie.ro