Mizeria (2003) este un roman partial autobiografic, prin care tanarul autor polonez se alatura noului val de prozatori central-europeni care-si exorcizeaza, in povestiri si romane, copilaria cosmaresca, dar aureolata uneori de o ironica nostalgie. Figura tiranica a tatalui, "batrinul K." (aluzie transparenta la prozele lui Kafka), sot, tata si artist ratat, printre ale carui metode educative biciul detine un rol privilegiat, este o modalitate indirecta de a descrie autoritarismul arbitrar al regimului comunist si atmosfera sufocanta, marcata de constringeri de tot felul, a "coloniei penitenciare" in care naratorul romanului isi petrece copilaria si adolescenta.

Ironia necrutatoare a scriitorului polonez atinge limita superioara in finalul cartii: o "apocalipsa vesela" care mineaza temeliile trecutului, facand ca intregul esafodaj de iluzii, dezamagiri si frustrari sa se prabuseasca precum un castel din carti de joc, desi umbra sa va intuneca pentru totdeauna viata protagonistului.



"Fin analist, naratorul aduce in prim-plan numeroase secvente tulburatoare, care atesta dramele individuale petrecute in casa sileziana. Visul din scena finala si semnificatia lui - prabusirea casei si invadarea ei de mizerie, disparitia celor doi frati si a surorii printre daramaturi, imaginea de apocalipsa, contextul oarecum umoristic - potenteaza finalitatea demersului: fara a se bucura in mod deschis, tanarul narator lasa sa se inteleaga ca un astfel de final era firesc intr-o asemenea familie si intr-o asemenea casa dominata de mizerie umana si cuprinsa de degradare..." (Constantin Geambasu)

Sursa: Ed. Polirom