2/26636
label Lifestyle autorenew 2025-09-29, 17:00
Revista Avantaje a lansat impreuna cu Editura Amaltea primul testimonial de violenta domestica din Romania, intitulat „Povestea unei supravietuitoare”, scris de o cititoare a revistei.

Autoarea cartii se numeste Eleonora Pokola si este o femeie reala, mama a doi copii, supravietuitoare a unui cancer de san si a hepatitei C, dar mai ales a iadului violentei domestice.

Revista Avantaje, impreuna cu Editura Amaltea, si-a asumat misiunea de a o sustine in publicarea acestor marturii, tocmai pentru ca din exemplul ei curajos sa se inspire si alte femei in situatii similare.

Dincolo de povestea adevarata a eroinei, cartea este un ghid practic care ofera informatie utila. Cititoarele vor afla: care sunt cauzele acestui fenomen, care este portretul psihologic al agresorului, care sunt drepturile juridice ale femeilor agresate si unde pot gasi ajutor (adaposturi, consiliere psihologica si juridica gratuite etc.)



Partea 1: Stop violentei! Informeaza-te!
Editura Amaltea a reunit informatii din cartile best-seller publicate de-a lungul timpului, alaturi de articole redactate de Revista Avantaje, organizandu-le intr-un corolar de informatii esential intr-o tara in care violenta domestica atinge cote alarmante.

Partea 2: Povestea unei supravietuitoare
Povestea ei este reala si se poate intampla sa fie experienta oricui. A celor care indraznesc sa invinga intr-un context neprielnic oricarei lupte.
Intr-o lume aparent fara iesire, se loveste de probleme care nu inceteaza sa apara, gasind solutii atunci cand nu mai exista speranta.

Partea 3: Drepturile tale!
Exista solutii, insa trebuie sa fie cautate! Cand este vorba de siguranta, nu ne putem baza doar pe ceilalti pentru a ne informa. Pentru a fi cu adevarat protejate trebuie sa stim cui ne putem adresa, ce sa cerem si care sunt prevederile speciale carene garanteaza protectia.

Cartea se gaseste deja pe www.amaltea.ro si in librariile partenere.

La eveniment au fost prezenti jurnalisti, reprezentanti ai ONG-urilor de profil si femei din sfera politica.