Indiferent daca faci facultatea la zi sau la fara frecventa, anii studentiei sunt magici. Insa, de multe ori, banii nu sunt suficienti pentru a ajunge pentru toate lucrurile pe care ti le doresti. De aceea, noi ne-am gandit sa te ajutam cu cateva informatii pentru a-ti alege noua garderoba.
Inceperea sau reinceperea facultatii este un moment important si este firesc sa te simti usor emotionata. Chiar daca poate parea un lucru mic, purtarea unei tinute dragute in prima zi iti poate oferi un plus de incredere.
Anii studentiei sunt perfecti pentru descoperire si redescoperire, pentru a te reinventa si pentru a face unele din cele mai indraznete alegeri in viata. Nu vom discuta acum despre principii si alegeri, ci mai degraba despre conturarea unui stil vestimentar care sa te reprezinte, dar care sa si fie suficient de interesant pentru a te face remarcata. Asadar, iata sugestiile noastre:
1. Urmareste trendurile, dar investeste inteligent
Pentru unii oameni, trendurile modei sunt o regula sfanta, iar pentru altii sunt ceva departe de realitate. Nu putem nega faptul ca o tinuta bine aleasa, purtata cu stil, te va face mereu remarcata si, prin urmare, poate deveni chiar un subiect de conversatie cu persoanele noi. Cu toate acestea, moda este mai mult decat un simplu aspect. Cu ajutorul ei te poti exprima, iar cei din jurul tau pot descoperi, fara macar a te cunoaste, ce fel de persoana esti.
Insa, data fiind rapiditatea cu care trendurile se schimba, noi te sfatuim sa investesti inteligent. Nu aloca sume mari pentru modele efemere, ci investeste in piesele ce pot fi integrate, cu usurinta, in diverse trenduri. Alege o pereche de blugi femei de calitate, drepti sau skinny, la care vei putea asorta orice tip de bluza vei dori, ani la rand.
2. Dantela si volane
Dantela si volanele au fost, pana nu de mult, asociate cu femeile cu o varsta inaintata. Iata ca, in ultimii ani, marii designeri au adus aceste elemente in tot mai multe colectii. Astfel, tinerii au descoperit eleganta si rafinamentul oferite de dantela si volane, purtand rochii si bluze diafane. Elementul surpriza vine din partea asortarii acestora cu genti sau incaltari care, in trecut, ar fi parut total deplasate. Mai exact, astazi poti purta dantela si volane atat intr-o tinuta eleganta, cat si in una casual, completata de o pereche de pantofi sport.
3. Rozul nu mai este doar pentru fetite
Rozul si albastrul sunt culori pe care le regasesti, cu usurinta, in fiecare an, in trendurile modei. Insa, in acest an, au fost mai prezente ca niciodata, impreuna cu diverse nuante derivate din acestea. Daca iti plac lookurile romantice, feminine, apeleaza la o bluza de culoare roz, pe care o poti purta cu fuste diafane sau, din contra, cu jeansii preferati si o pereche de sneakersi.
4. Piesele vintage
Tendinta de a purta piese vintage este in vizorul modei de cativa ani, fiind strans legata de ideea de reciclare si reutilizare. Dat fiind faptul ca trendurile actuale includ multe din modelele purtate in trecut, la magazinele second-hand poti gasi adevarate chilipiruri. De la gecile de blugi oversize purtate in anii ‘80, pana la pantalonii drepti sau evazati cu talie inalta, toate sunt piese importante ale trendurilor actuale si pe care le poti gasi la preturi extrem de accesibile.
Asadar, alegand sa porti articole second-hand, nu numai ca vei face economii serioase, dar vei da si o mana de ajutor campaniei de sustenabilitate pe care tot mai multi producatori din lumea modei o promoveaza.
Deoarece moda este mereu supusa schimbarii, pentru a putea fi in tema trebuie sa fii mereu cu ochii pe ea. Alege piesele care te reprezinta, investeste in cele care pot fi purtate ani la rand si poarta-ti tinutele cu incredere, deoarece atitudinea ta este, de fapt, cea care te pune in evidenta.
Sursa foto: Shutterstock