3/30956
label Admitere autorenew 2025-09-29, 17:01 history_edu Silviu Marinescu
Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti isi asteapta candidatii in perioada urmatoare pentru a participa la admiterea la doua programe de masterat.

Este vorba despre masteratele de nutritie si siguranta alimentara si ingrijiri specifice ale lauzei si nou-nascutului la domiciliu, noteaza Adevarul.ro.

Inscrierile la programele de masterat organizate de UMF Bucuresti in acest an universitar au loc in perioada 18-22 septembrie. Taxa de inscriere este de 200 lei.

Candidatii care isi doresc sa prinda un loc intr-unul dintre cele doua programe de masterat vor sustine o proba scrisa de o ora, ce va avea loc in data de 24 septembrie, ora 9.00, la sediul universitatii din Bd. Eroii Sanitari, nr. 8.

Dosarul de inscriere la masteratele UMF trebuie sa includa:
- fisa tip de inscriere, plus chitanta care atesta achitarea taxei de inscriere;
- diploma de bacalaureat - original;
- diploma de licenta in copie legalizata sau adeverinta, pentru absolventii 2013;
- supliment la diploma in copie legalizata;
- act de identitate - copie;
- certificat de nastere - copie legalizata;
- certificat de casatorie (daca este cazul) - copie legalizata;
- 4 fotografii de 3 cm;
- dosar plic.

Foto: exploremedicinetv.ro