ADMITERE LA FACULTATEA DE TEOLOGIE GRECO-CATOLICA 2006-UNIVERSITATEA BABES BOLYAI-CLUJ NAPOCA
label
Admitere
calendar_month
2006-05-10, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:53
history_edu
studentie.ro
REGULAMENTUL de organizare si desfasurare a concursului de admitere pentru anul universitar 2006/2007INTRODUCEREIn conformitate cu prevederile Legii invatamantului nr. 84/1995, republicata; cu Hotararea de Guvern nr. 88/10.02.2005; a Ordinului ministrului educatiei si cercetarii nr. 3295/21.02.2005, admiterea in invatamantul superior de stat se face prin concurs. Potrivit principiului autonomiei universitare, organizarea admiterii este de competenta Senatului Universitatii. Admiterea se organizeaza numai in institutiile de invatamant superior care au in structura specializari acreditate si specializari care au obtinut autorizatia de functionare provizorie. A. CONDITII GENERALE PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERIII. 1. Admiterea in invatamantul superior se organizeaza astfel:pe locuri subventionate de la bugetul de stat, (in invatamantul de zi) pe locuri cu taxa (in invatamantul de zi). Locurile finantate de la bugetul de stat sunt stabilite prin Ordin al ministrului, pe baza cifrelor de scolarizare aprobate prin hotarare de Guvern. Locurile in regim cu taxa se stabilesc, in baza autonomiei universitare, de catre Senatul Universitatii Babes-Bolyai la propunerea consiliilor profesorale si in conformitate cu art.5 din Ordinul nr.3295/21.02.2005 al ministrului educatiei si cercetarii. Pot candida pe locurile cu taxa candidatii aflati sub linia de admitere pentru locurile finantate de la buget, in ordinea descrescatoare a mediilor sau punctajelor, dar care satisfac cerinta minimala de admitere si care solicita aceasta, explicit, in fisa de inscriere, precum si cei care opteaza pentru aceasta forma ori pot fi admisi numai la aceasta forma.2. In Facultatea de Teologie Greco-Catolica se organizeaza admitere pentru urmatoarele niveluri:licenta, in conditiile art. 1 a si b masterat, pe locuri bugetate si cu taxa, in invatamintul de zi. Organizarea si desfasurarea admiterii la nivelul 2 b) vor fi reglementate prin regulamente speciale. 3. Admiterea pentru nivelul de licenta se organizeaza pe domeniul de studii stabilite in hotararea de Guvern nr.88/10 februarie 2005 si pe linii de studiu. Facultatile vor specifica in regulamente proprii modalitatea distribuirii candidatilor pe specializari.In Facultatea de Teologie Greco-Catolica, de regula, admiterea se face pe baza rezultatelor din liceu ale candidatilor si la examenul de bacalaureat. Exceptie face teologia pastorala. II. 1. Candidatii la concursul de admitere in invatamantul universitar, la studii universitare de licenta, pot fi absolventi de liceu cu diploma de bacalaureat (sau echivalenta cu aceasta), precum si studenti sau absolventi ai diverselor institutii de invatamant superior, cetateni ai Romaniei. Nu pot constitui criterii de interzicere a participarii candidatilor la concursul de admitere ori criterii de selectie a candidatilor admisi: varsta, sexul, etnia, religia, rasa, apartenenta politica, apartenenta la organizatii legal constituite (ori a caror activitate nu incalca legile statului roman) sau bolile cronice care nu prezinta risc pentru colectivitate, inclusiv SIDA. 2. Un candidat poate participa, concomitent, la admitere la mai multe specializari din Universitatea Babes-Bolyai sau din alte institutii de invatamant superior, in conditiile stabilite de Senatele acestora, dar poate fi admis la o singura specializare pe locuri subventionate de la bugetul de stat, cu exceptia olimpicilor prevazuti la art.8 a. Candidatul admis la mai multe specializari trebuie sa opteze pentru aceea la care doreste sa fie subventionat de la bugetul de stat, prin prezentarea dosarului cu actele in original. Termenul de depunere a actelor in original la Facultatea de Teologie Greco-Catolica este 22 august 2006 (respectiv 25 septembrie 2006, pentru cei admisi in sesiunea de toamna).3. Studentii institutiilor de invatamant superior de stat inmatriculati in anii precedenti pe locuri finantate de la bugetul de stat, care decid sa faca si o a doua specializare si sunt declarati admisi la aceasta noua specializare, pot beneficia de subventia de la bugetul de stat numai pe durata normala de studiu (scazand din durata de studiu a noii specializari anii de studiu cu finantare de la buget la specializarea initiala). Aceeasi reglementare se aplica si studentilor exmatriculati (inclusiv celor care s-au retras de la studii), cu exceptia primului an de la reinmatriculare. Daca prima specializare este facuta prin achitarea taxei de studiu, cea de a doua specializare poate fi efectuata cu finantare de la bugetul de stat, in urma reusitei la concursul de admitere pe loc bugetat.4. Studentii de la institutiile de invatamant superior de stat care au fost admisi in anii precedenti pe locuri cu taxa pot trece in regim fara taxa (bugetat), in urma unei noi admiteri, daca au fost declarati admisi pe locuri subventionate de la bugetul de stat (in acest caz, examenele promovate anterior vor fi recunoscute de catre Consiliile profesorale ale facultatilor, in conformitate cu Regulamentul de credite transferabile) sau prin redistribuire conform Legii 441/18 iulie 2001. Aceiasi studenti pot participa la concursul de admitere pentru oricare specializare, in conditiile stabilite de facultatile respective.5. Studentii de la institutiile de invatamant superior particulare, cu specializari acreditate sau autorizate sa functioneze provizoriu, care au fost declarati admisi pe locuri subventionate de la bugetul de stat sau pe locurile cu taxa, in urma admiterii la aceeasi specializare, pot beneficia, la cerere, de recunoasterea totala sau partiala a studiilor efectuate. Consiliile profesorale stabilesc conditiile privind recunoasterea examenelor promovate la alte institutii (precum si inscrierea intr-un an superior).6. Absolventii cu diploma de licenta, respectiv diploma de absolvire, care candideaza pe locurile "pentru licentiati" pot urma o a doua specializare in regim cu taxa in invatamantul de lunga durata. Numarul de locuri disponibile si criteriile de selectie pentru aceasta categorie se aproba de catre Senatul Universitatii la propunerea facultatilor.7. Absolventii, cu sau fara diploma de licenta/absolvire a invatamantului de stat si particular au dreptul sa se prezinte la admiterea pentru studiul unei noi specializari, pe celelalte locuri aprobate, dupa cum urmeaza:a. daca prima specializare a fost facuta in regim fara taxa, cea de a doua specializare va fi in regim cu taxa;b. daca prima specializare a fost facuta in regim cu taxa in invatamantul particular sau cel de stat, cea de-a doua specializare poate fi in regim fara taxa, in urma reusitei pe loc bugetat la concursul de admitere. In ambele situatii, candidatii sunt obligati sa declare pe proprie raspundere (in fisa de inscriere) perioada in care au fost sustinuti financiar de la bugetul de stat pe durata primei specializari. Universitatea Babes-Bolyai a sprijinit si sprijina bispecializarea si pregatirea intr-o a doua specializare, prin reduceri de taxe. Acestea se pot reduce cu cel mult 50% la a doua specializare pentru toate categoriile de studenti de la cursurile de zi (buget, taxa) pentru toti anii de studiu, stabilite si comunicate de fiecare facultate in parte. 8. Candidatii care au obtinut performante recunoscute in concursuri internationale si nationale pot fi inmatriculati, fara admitere, in cadrul numarului de locuri alocate de catre Ministerul Educatiei si Cercetariii in urmatoarele conditii:a. La specializari corespunzatoare disciplinelor la care au fost distinsi, absolventii de liceu cu diploma de bacalaureat care au obtinut:- distinctii la olimpiadele scolare internationale in cel putin unul din ultimii doi ani de studiu;- premiul intii sau medalia de aur la olimpiadele scolare internationale in unul din ultimii patru ani de studii.b. La specializari corespunzatoare disciplinelor la care au fost distinsi absolventii de liceu cu diploma de bacalaureat care au obtinut:- premiile I, II, III la concursurile scolare la nivel national sau pe grupe de tari, recunoscute de MEC, in cel putin unul din ultimii doi ani de scolarizare;Candidatii care au obtinut performantele respective pe timpul studiilor liceale beneficiaza de facilitatile de mai sus, intr-o perioada de maximum trei ani de la absolvirea liceului.Deoarece acordarea burselor pentru candidatii prevazuti la al. a si b se face in baza H.G. 1004/2002, facultatile vor depune la Rectorat, pana in 25 septembrie 2006, listele nominale cu acesti candidati, cu precizarea specializarii (specializarilor), concursului, anului si a premiului obtinut.9. Facultatile universitatii sunt autorizate sa stabileasca, prin regulamentul propriu si alte concursuri (olimpiade) relevante si categorii de premianti luati in considerare la admitere. Premiantii de la aceste concursuri pot fi admisi pe locuri bugetate in limita cifrei de scolarizare aprobate de M.E.C. sau pe locuri cu taxa. 10. a) Admiterea la studii de masterat este deschisa tuturor licentiatilor, in limita locurilor si la specializarile aprobate de Senatul Universitatii Babes-Bolyai. Admiterea la studii de masterat se organizeaza in luna septembrie, in conformitate cu regulamentul de admitere la masterat. b) Daca, in urma concursului de admitere exista specializari la care nu s-au completat toate locurile, facultatile pot organiza, la cerere si cu aprobarea Rectoratului Universitatii, o a doua sesiune de admitere.Pentru toate specializarile este obligatorie prezentarea unui certificat de competenta lingvistica intr-o limba de circulatie internationala. III. Absolventii cu diploma de absolvire ai invatamantului de scurta durata pot continua studiile in invatamantul de lunga durata, in cadrul profilului studiat initial sau apropiat acestuia, in urma unui nou concurs de admitere, in limita locurilor disponibile si in conditiile stabilite de Senatul Universitatii. Numarul de locuri bugetate disponibile va fi stabilit de catre Senatul Universitatii, astfel incat sa nu determine constituirea de noi formatii de studiu. In cazul formarii de grupe noi, candidatii vor fi admisi numai in regim "cu taxa". Admiterea pentru aceasta categorie poate fi organizata separat. In acest caz, perioada de sustinere a admiterii se stabileste de catre Senatul Universitatii si se aduce la cunostinta celor interesati in timp util. Consiliile profesorale ale facultatilor vor stabili echivalarea examenelor promovate anterior, respectiv eventualele examene de diferenta. Continuarea studiilor se poate face in regim bugetat (daca admiterea s-a facut pe locuri bugetate) numai pe durata normala de studiu a specializarii respective si in functie de regimul avut la forma scurta. IV. Admiterea in Facultatea de Teologie Greco-Catolica, se face strict in ordinea descrescatoare a mediilor generale obtinute de candidati, in functie de optiunea candidatilor pentru o anumita specializare, si in limita numarului de locuri pentru care se organizeaza concursul. Numarul de locuri bugetate nu poate fi depasit. Daca sunt mai multi candidati cu medii egale pe ultimul loc, se vor aplica criteriile de departajare stabilite de Consiliul Profesoral al facultati. Criteriile de departajare a candidatilor trebuie sa fie astfel concepute, incat sa asigure transparenta totala si sa nu conduca la nevoia de suplimentari de locuri subventionate de la bugetul de stat, pentru ca suplimentarea acestor locuri nu este posibila. Se recomanda sa se prevada minimum doua astfel de criterii de departajare (cf. ANEXA 1). B. DEFASURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE I. ACTIVITATI PREGATITOARE1. Facultatea, sub autoritatea decanului, va constitui Comisia de admitere 2006, iar Oficiul Permanent al Admiterii ofera candidatilor, pe tot parcursul anului, informatii privind admiterea in facultate. Oficiul Permanent al admiterii asigura activitati de prezentare si informare prin toate mijloacele de comunicare existente. Pana la 15 martie, se va finaliza regulamentul propriu, care va fi afisat la AVIZIERUL ADMITERII si se vor prezenta si pe pagina web a facultatii. Tipul de probe si disciplinele, calendarul admiterii, criterii de selectie pentru absolventii de liceu, criterii de departajare pentru candidatii cu medie egala pe ultimul loc, criterii de selectie pentru licentiati, criterii de selectie pentru continuarea studiilor la forma lunga durata, criterii specifice pentru premiantii la diferite concursuri (olimpiade), criteriile de admitere la studiile de masterat, perioada de inscriere, perioada probelor de concurs, alte conditii specifice sunt prinse in ANEXA 1 a prezentului Regulament.2. Pana la data de 1 martie 2006, Comisiile de admitere si Oficiile Permanente ale Admiterii vor preciza si afisa toate detaliile referitoare la inscrierea candidatilor, sediile de inscriere, modelele de completare a fisei de inscriere, etc. II. CRITERII SI REPERE GENERALE DE ADMITERE1. Admiterea se organizeaza de catre Facultatea de Teologie Greco-Catolica sub indrumarea directa a Consiliului si a Comisiei de admitere a Universitatii, cu respectarea actelor normative in vigoare.2. Admiterea pe locurile din bugetul statului se face strict in limita locurilor repartizate Facultatii prin Ordinul Ministrului Educatiei si Cercetarii.3. Facultatea pote solicita conducerii Universitatii modificarea cifrei de scolarizare cu taxa, in functie de concurenta, cu cel mult 24 de ore inainte de inceperea primei probe de concurs, iar pentru specializarile la care nu sunt prevazute probe, inainte de incheierea inscrierilor. Colegiul Senatului Universitatii Babes-Bolyai este investit sa aprobe aceasta modificare.4. Mediile generale obtinute de candidati (respectiv punctajul general) sunt valabile pentru stabilirea ordinii de clasificare numai la facultatea, specializarea si linia de studiu mentionata de candidat in cererea de inscrierere. 5. Media minima de admitere nu poate fi mai mica decat 5 (cinci). 6. Stabilirea probelor de concurs, a programelor si tematicilor acestor probe se va face cu respectarea programei pentru bacalaureatul 2005, iar pentru disciplinele ce nu sunt incluse la bacalaureat, pe baza programei scolare parcurse de absolventii de liceu, promotia 2006. Facultatile sunt obligate sa ia in considerare toate manualele alternative valabile pentru disciplinele stabilite.7. In cadrul concursului de admitere, pentru o specializare nu pot fi programate doua probe de concurs in aceeasi zi pentru un candidat. De asemenea, pentru aceeasi specializare nu pot fi prevazute criterii diferite de selectie, in functie de linia de studiu.8. Candidatii care nu indeplinesc criteriile de stabilire a mediei de admitere (absenta notelor la materiile de specialitate sau la examenul de bacalaureat sau alte conditii inscrise printre criteriile de selectie) nu pot fi inscrisi la concursul de admitere la acele specializari, care iau in considerare astfel de repere.9. Avand in vedere dispozitiile Legii nr.224 din 11 iulie 2005, si Hotararii Senatului Universitatii Babes-Bolyai nr.11.516/19.09.2005, locurile finantate de la stat se ocupa annual in functie de performantele profesionale ale studentilor. Ocuparea anuala a locurilor bugetate va fi prevazuta in contractul de scolarizare incheiat de universitate cu fiecare student admis in anul I pe loc bugetat sau cu taxa. III. PREINSCRIEREA, INSCRIEREA CANDIDATILOR SI DESFASURAREA CONCURSULUI1. In anul 2006 concursul de admitere la Facultatea de Teologie Greco-Catolica se poate organiza in doua sesiuni :- Pentru licenta, prima sesiune se va desfasura in perioada 17 - 31 iulie 2006. Pentru ocuparea locurilor ramase vacante se va organiza o a doua sesiune in perioada 11 - 21 septembrie 2006. In eventualitatea organizarii acesteia, afisarea rezultatelor celei de a doua sesiuni trebuie facuta pana la data de 27 septembrie 2006.- Pentru invatamantul postuniversitar, master, concursul se va organiza in cursul lunii septembrie. Programul concursului de admitere este prezentat in Anexa 1.2. Daca nici dupa a doua admitere nu se ocupa toate locurile finantate din buget la o specializare, Colegiul Senatului Universitatii Babes-Bolyai este abilitat sa hotarasca redistribuirea locurilor la alte specializari in cadrul facultatii sau la alte facultati, in functie de solicitari si nivelul concurentei.3. Pentru Admiterea 2006, Universitatea Babes-Bolyai va continua practicarea sistemului de preinscriere a candidatilor incepand cu 1 februarie 2006 (doar pentru abolventii 2005/2006).Inscrierile pentru admiterea 2006 la Facultatea de Teologie Greco-Catolica se pot face incepand cu 1 februarie 2006, pentru urmatoarele categorii:a) castigatorii de olimpiade si competitii internationale sau de alta natura care, in conformitate cu reglementarile in vigoare, pot fi declarati reusiti in baza unor astfel de performante stipulate de legislatie;b) licentiatii care doresc sa urmeze o a doua facultate;c) posesori ai diplomei de bacalaureat;d) candidatii care au o licenta si care doresc sa urmeze studii de master;4. Inscrierea candidatilor la concursul de admitere se organizeaza de Oficiul Permanent al Admiterii, sub coordonarea Comisiei de admitere din facultate. Perioada de inscriere se termina cu cel putin 48 de ore inaintea inceperii primei probe de concurs. In situatiile in care se organizeaza o a doua sesiune de admitere, inscrierea incepe dupa afisarea rezultatelor primei sesiuni si se termina cu cel putin 24 de ore inainte de inceperea primei probe de concurs.5. Pentru inscrierea la concursul de admitere, Facultatea percepe, potrivit legii, taxe de admitere de la candidati pentru desfasurarea concursului (indiferent de forma de organizare), in cuantumul lor fiind incluse si activitatile aferente analizarii contestatiilor depuse in termen legal. Cuantumul taxei de admitere este stabilit de Senatul Universitatii. Angajatii si copiii angajatilor Universitatii Babes-Bolyai si ai Bibliotecii Centrale Universitare, precum si copiii personalului didactic (in activitate, pensionar sau decedat) sunt scutiti numai de la plata taxelor de admitere si numai pentru o singura specializare.Pentru aspectele organizatorice si de comunicare, inclusiv pentru eventuala preinscriere, se percepe "taxa de procesare" (in cuantum de 30 RON), taxa care nu este supusa scutirilor, degrevarilor si nu este returnabila.Fac exceptie numai candidatii care se incadreaza in una din urmatoarele situatii: sunt orfani de ambii parinti, sunt proveniti din Casele de plasament (candidatii in cauza sunt scutiti atat de la taxa de procesare, cat si de la cea de admitere).6. Plata taxelor de admitere se face pentru fiecare concurs, cu eventualele degrevari stabilite de catre Senatul Universitatii. La inscriere candidatul este obligat sa declare daca s-a mai inscris la o alta facultate/specializare la Universitatea Babes-Bolyai sau la o alta institutie de invatamant superior.7. In cazul in care un candidat la admiterea in invatamantul universitar este declarat admis la mai multe specializari, acesta poate opta pentru pastrarea (dobandirea) calitatii de student la una sau mai multe specializari. Candidatul trebuie sa declare inscris pana la 22 august 2006 (respectiv 23 septembrie 2006, pentru cei admisi in toamna), daca ocupa sau nu locul pentru care a fost admis.8. Candidatii admisi la concursul de admitere trebuie sa se inscrie in anul I si sa incheie un contract de studiu, un contract de scolarizare cu facultatea, in cazul celor admisi in regim cu taxa, la inceputul anului universitar 2006/2007, in prima saptamana a acestuia.9. Daca un candidat admis pe locuri bugetate renunta la calitatea de student dobandita prin concurs, sau nu confirma locul pina la termenul stabilit, locul ramas liber se ocupa in ordinea descrescatoare a mediilor astfel:a. cu unul dintre candidatii care a obtinut media generala egala cu cea a ultimului candidat admis, cu aplicarea criteriilor de departajare stabilite de facultate,b. cu primul dintre candidatii aflati sub media celor admisi in regim bugetar,c. prin redistribuire in cadrul facultatii, apoi a universitatii, in conditiile stabilite prin metodologia proprie a facultatii, respectiv a universitatii, si cu aprobarea Colegiului Senatului.10. Pentru inscriere, candidatii vor completa un formular de inscriere/preinscriere (vezi Anexa 1) in care vor mentiona, sub semnatura proprie, toate datele solicitate de formularul respectiv. Se atrage atentia in mod deosebit privind precizarea optiunii referitoare la specializarea, forma de invatamant (zi), regimul de finantare.La confirmarea locului, candidatul admis in invatamantul universitar va depune un dosar cu urmatoarele acte:diploma de bacalaureat sau diploma echivalenta cu aceasta ori adeverinta (in original) din care sa rezulte calitatea de student (pentru studentii care urmeaza o a doua specializare), certificatul de nastere (in copie legalizata), adeverinta medicala tip (in original), doua fotografii tip Buletin (Carte) de identitate (la specializarile unde se sustin probe scrise se vor prezenta 3 fotografii tip Buletin de identitate), diploma de licenta sau diploma echivalenta cu aceasta (in copie legalizata), pentru licentiatii care doresc sa urmeze o a doua specializare, Pentru candidatii admisi in regim cu taxa, pe langa actele de mai sus este necesara achitarea primei rate de scolarizare, rata care nu se returneaza in cazul eventualelor glisari pe locuri bugetate, ori a renuntarii ulterioare.11. Comisiile de admitere din facultate va afisa cu cel putin 24 ore inaintea inceperii primei probe listele cuprinzand:a. pentru probele scrise:- denumirea probei de concurs, - ora inceperii si durata de desfasurare, - denumirea salii si cladirea in care se afla sala, - lista nominala alfabetica a candidatilor din sala respectiva. In mod obligatoriu, probele de concurs la care se dau aceleasi subiecte trebuie sa inceapa la aceeasi ora si sa se desfasoare pe durata aceluiasi interval de timp. Candidatii care nu vor fi prezenti in sala in momentul comunicarii subiectelor de concurs la o proba pierd dreptul de a mai sustine proba respectiva si vor fi eliminati din concurs.12. Pentru probele scrise candidatii vor fi introdusi in sala de concurs in ordinea de pe lista, fiind legitimati cu Buletinul (sau cartea) de identitate si Legitimatia de concurs. In raport cu numarul de candidati din sala respectiva, responsabilul de sala si supraveghetorii vor introduce candidatii in timp util, astfel incat pana la ora anuntata pentru comunicarea subiectelor sa se poata desfasura activitatile pregatitoare (distribuirea colilor de concurs, completarea datelor individuale, etc.)13. Comisiile de admitere din facultati au obligatia de a asigura secretul si prezenta subiectelor in salile de concurs la orele stabilite.a.Subiectele de concurs se stabilesc pentru fiecare proba in ziua desfasurarii acesteia de catre un personal de specialitate, sub supravegherea si indrumarea Comisiei de admitere din fiecare facultate, pe baza tematicii si a manualelor anuntate;b. Tehnologia de stabilire a subiectelor va avea in vedere urmatoarele:- specificul disciplinei, - asigurarea verificarii capacitatilor de a intelege si de a aplica cunostintele dobandite, de a sesiza conexiunea lor, - subiectele vor fi elaborate din teme (capitole) ce vor fi trase la sorti, - dimensionarea subiectelor sa fie in concordanta cu timpul afectat desfasurarii probei. c. Se vor lua masuri severe de asigurare a securitatii si a secretului subiectelor pana la transmiterea lor in salile de curs. De aceasta problema raspunde direct presedintele Comisiei de admitere din fiecare facultate.14. Candidatii care, in timpul desfasurarii concursului, apeleaza la frauda sau la tentativa de frauda dovedita, vor fi eliminati definitiv din concurs. De asemenea, candidatii care isi retrag actele inainte de afisarea rezultatelor concursului sunt considerati eliminati din concurs. IV. REZOLVAREA CONTESTATIILOR1. Rezultatele concursului de admitere, verificate si aprobate de Comisia de admitere a facultatii se aduc la cunostinta publica prin afisare imediata la sediul facultatii, la loc vizibil, mentionandu-se data si ora afisarii si sa afiseze aceste rezultate pe site-ul facultatii.2. Pana la aceasta faza finala au loc urmatoarele faze intermediare:a. Pentru fiecare proba de concurs comisia de corectare, sub indrumarea sefului disciplinei respective, va stabili un barem de corectare a probei. Baremul (semnat de comisia de corectare) va fi intocmit pe durata desfasurarii probei si va fi depus (spre aprobare) la Comisia de admitere pe universitate inaintea inceperii corectarii lucrarilor. Baremurile vor fi afisate impreuna cu rezultatele concursului de admitere. La probele de concurs unde exista variante distincte de solutii, se vor realiza baremuri pentru fiecare varianta. Daca in mod exceptional unii candidati gasesc variante corecte, netratate in baremuri, acestea vor fi luate in considerare in mod corespunzator.b. Lucrarile scrise ale candidatilor vor fi verificate independent de doua cadre didactice din Comisia de corectori, aprobata de Rectorat. Notele sau punctajele vor fi consemnate in borderouri individuale, care se pastreaza la nivelul Comisiei de admitere. Fiecare corector are acces numai la notele acordate de el insusi. Daca intre notele acordate pe aceeasi lucrare de catre cei doi corectori nu sunt diferente mai mari de un punct si daca notele pe subiecte nu difera cu mai mult de 1,50 puncte, atunci media aritmetica a notelor celor doi corectori constituie nota finala a lucrarii. In caz contrar, lucrarea respectiva va fi incredintata unui al treilea corector care, dupa corectarea acesteia (in intregime sau a subiectelor la care s-au constatat diferente) si consultarea primilor doi corectori, va stabili nota finala a lucrarii. In oricare dintre aceste situatii nota finala va fi trecuta pe lucrare sub semnatura corectorilor sau a presedintelui Comisiei de admitere pe facultate (inainte de deschiderea lucrarilor!)c. Prelucrarea la calculator a notelor obtinute de candidati se va efectua dupa programe aprobate de Comisia de admitere a universitatii.d. Media finala (generala) a fiecarui candidat se calculeaza ca medie aritmetica, cu doua zecimale (fara rotunjire) a notelor finale obtinute la toate probele de concurs si mentionate in borderouri, respectiv si pe lucrari, in cazul lucrarilor scrise.e. Absenta candidatului la oricare dintre probele de concurs, atrage dupa sine eliminarea lui din concursul de admitere.f. Rezultatele admiterii, semnate de presedintele comisiei pe facultate, se afiseaza la avizierul facultatii. Fac obiectul afisarii listele cu candidatii admisi pe specializari in regim fara taxa si cu taxa, ordonati descrescator dupa media generala (si celelalte criterii suplimentare) si lista cu candidatii respinsi (pentru toate specializarile concursului), ordonati alfabetic. Se va mentiona, pe langa cele precizate la art. IV pct. 1, in mod obligatoriu, termenul si locul de depunere a contestatiilor.3. a). La probele scrise se pot depune contestatii, indiferent de nota obtinuta initial, in termen de 48 de ore de la afisarea rezultatelor. Rezultatul rezolvarii contestatiilor trebuie comunicat, prin afisare, in cel mult 3 zile de la incheierea termenului de depunere a contestatiilor. b). La probele orale si/sau practice nu se admit contestatii. c). La profilurile la care concursul de admitere in invatamantul superior se organizeaza in doua etape, contestatiile la probele scrise din cadrul primei etape se depun si se rezolva inainte de inceperea probelor pentru a doua etapa.4. a. Solutionarea contestatiilor la fiecare concurs se va face de catre o comisie formata din cel putin doua cadre didactice cu statut profesional recunoscut, altele decat corectorii initiali, de preferinta cadre didactice de predare (lectori, conferentiari, profesori). Componenta comisiei este aprobata de Comisia de admitere a Universitatii. b. Universitatea este singura in masura sa decida asupra temeiniciei contestatiilor. Comisiile de admitere din facultati vor afisa la loc vizibil faptul ca rezolvarea contestatiilor este obiectul exclusiv al Universitatii. Contestatiile depuse la organele ierarhic superioare nu vor mai constitui obiectul de analiza al forurilor respective, inclusiv Ministerul Educatiei si Cercetarii, cu exceptia cazurilor cand petentii se refera explicit si concret la incalcarea unor prevederi ale regulamentului de concurs, precizate in Criteriile generale elaborate de Ministerul Educatiei si Cercetarii. c. Conditiile de rezolvare favorabila a contestatiilor sunt:- daca nota initiala este mai mica decat 9,00, dupa recorectare se modifica doar daca diferenta este mai mare de un punct; - daca nota initiala este mai mare decat 9,00, dupa recorectare nota se modifica, indiferent de marimea diferentei de notare. 5. In cazul in care una dintre conditiile de mai sus este indeplinita pentru o lucrare, comisia de rezolvare a contestatiilor propune spre validare Comisiei de admitere pe Universitate noua medie a lucrarii respective. Validarea modificarii notei initiale a unei lucrari de catre Comisia pe Universitate atrage dupa sine recalcularea mediei generale a candidatului respectiv, precum si aducerea acestuia pe pozitia corespunzatoare din lista generala de clasificare a candidatilor in ordinea mediilor (folosind toate criteriile suplimentare specifice). Candidatul caruia i s-a admis contestatia dobandeste calitatea de student, daca obtine media generala mai mare sau egala cu cea a ultimului candidat admis initial si indeplineste conditiile de departajare pentru candidatul admis pe ultimul loc. Indiferent de modul de solutionare a contestatiilor, situatia celor initial declarati admisi nu poate fi modificata. Comisia de admitere pe universitate va analiza si decide asupra modalitatilor de rezolvare a unor astfel de situatii. Comisiile de admitere pe facultati vor instrui in detaliu colectivele de corectori si vor atentiona in mod deosebit asupra aspectului de suspiciune ce poate plana asupra facultatii si colectivului de cadre didactice in cazul admiterii contestatiilor.6. Comunicarea rezultatelor la contestatii se face prin afisare, prin grija Comisiei de admitere pe facultate. Dupa expirarea termenului de rezolvare si de raspuns la contestatii, rezultatul concursului la admitere se considera definitiv si nu mai poate fi modificat, decat prin mecanismele retragerilor, neconfirmarilor si glisarilor. V. DISPOZITII FINALE 1. Facultatea va depune la Rectoratul Universitatii pana la data de 30 august 2006, respectiv 27 septembrie 2006 listele finale cu candidatii admisi in anul universitar 2006/2007, date dupa care nu se mai admit modificari. Aceste liste vor fi semnate si de presedintele Comisiei pe Universitate si vor constitui actul de baza pe care se va opera inmatricularea. 2. Candidatii declarati admisi sunt inmatriculati in anul I de studiu pentru anul universitar 2006/2007, prin decizia Rectorului Universitatii, pentru fiecare categorie de candidati. 3. Prin adoptarea prezentului Regulament sunt abrogate hotararile si regulamentele anterioare. Orice modificare poate fi realizata numai cu aprobarea Senatului Universitatii Babes-Bolyai, ori prin publicarea unor acte normative imperative. Aprobat in Reuniunea Consiliului Profesoral al Facultatii de Teologie Greco-Catolica din 14 februarie 2006. ANEXA 1 1. Specializarea Teologie Greco-catolicA DIDACTICA - Litere (Limba Si literatura romana sau O limba Si literatura straina) (3 ani, zi)- linie de studiu: romanaNumarul de locuri scoase la concurs: buget 30, taxa 12. Criterii de selectie:a. Media de bacalaureat - cu pondere 1/3 in media finalab. Media anilor de liceu - cu pondere 1/3 in media finalac. Media generala obtinuta la disciplina Limba si literatura romana/ straina in anii de liceu - cu pondere 1/3 in media finala Observatie:Daca candidatul alege o limba straina care nu a studiat-o in liceu, se considera in calculul mediei (la pct. b) nota la o limba straina, apropiata de specializarea aleasa de candidat (pentru limba germana se va lua in calcul media din liceu la limba engleza, iar pentru italiana si spaniola se va lua in calcul media la limba franceza) 2. Specializarea Teologie Greco-catolicA sociala (3 ani, zi)- linie de studiu: romanaNumarul de locuri scoase la concurs: buget 40, taxa 17. Criterii de selectie:a. Media de bacalaureat - cu pondere 1/3 in media finalab. Media anilor de liceu - cu pondere 1/3 in media finalac. Media generala obtinuta la disciplina Psihologie, clasa a X-a - cu pondere 1/3 in media finala Observatie: Pentru candidatii care nu au studiat in liceu disciplina Psihologie se va lua in considerare nota la disciplina Filosofie sau Sociologie (studiata in clasa a X-a) 3. Specializarea Teologie Greco-catolicA DIDACTICA (3 ani, zi)- linie de studiu: romanaNumarul de locuri scoase la concurs: buget 15, taxa 8. Criterii de selectie:a. Media de bacalaureat - cu pondere 1/2 in media finalab. Media anilor de liceu - cu pondere 1/2 in media finala 4. Specializarea Teologie Greco-catolicA PASTORALA, Cluj (3 ani, zi)- linie de studiu: romanaNumarul de locuri scoase la concurs: buget 10, taxa 12. Criterii de selectie:a. Media de bacalaureat - cu pondere 1/3 in media finalab. Media anilor de liceu - cu pondere 1/3 in media finalac. Media anului propedeutic - cu pondere 1/3 in media finala 5. Specializarea Teologie Greco-catolicA DIDACTICA Istorie, Oradea (3 ani, zi)Parcul Traian nr. 20, jud. Bihor, tel. 059-416953- linie de studiu: romanaNumarul de locuri scoase la concurs: buget 12, taxa 4. Criterii de selectie:a. Media de bacalaureat cu pondere 1/3 in media finalab. Media anilor de liceu cu pondere 1/3 in media finalac. Media generala obtinuta la disciplina Istorie, in anii de liceu cu pondere 1/3 in media finala 6. Specializarea Teologie Greco-catolicA DIDACTICA FILOSOFIE, Oradea (3 ani, zi)Parcul Traian nr. 20, jud. Bihor, tel. 059-416953- linie de studiu: romanaNumarul de locuri scoase la concurs: buget 12, taxa 4. Criterii de selectie:a. Media de bacalaureat - cu pondere 1/3 in media finalab. Media anilor de liceu - cu pondere 1/3 in media finalac. Media generala obtinuta la disciplina Filosofie, clasa XII-a - cu pondere 1/3 in media finala 7. Specializarea Teologie Greco-catolicA pastorala, Oradea (3 ani, zi)Parcul Traian nr. 20, jud. Bihor, tel. 059-416953- linie de studiu: romanaNumarul de locuri scoase la concurs: buget 10, taxa 3. Criterii de selectie:a. Media de bacalaureat - cu pondere 1/3 in media finalab. Media anilor de liceu - cu pondere 1/3 in media finalac. Media examenului de admitere* - cu pondere 1/3 in media finala* Examenul de admitere consta din:Etapa I eliminatorie: Examen psihologic Verificarea aptitudinilor muzicaleEtapa II examen scris la disciplinele: - Catehism si cunostinte biblice 8. Specializarea Teologie Greco-catolicA pastorala, Blaj (3 ani, zi)Piata 1848 nr. 1, jud Alba, tel 058-710440; 058-711208- linie de studiu: romanaNumarul de locuri scoase la concurs: buget 15, taxa 5. Criterii de selectie:a. Media de bacalaureat - cu pondere 1/3 in media finalab. Media anilor de liceu - cu pondere 1/3 in media finalac. Media examenului de admitere* - cu pondere 1/3 in media finala * Examenul de admitere consta din: Etapa I eliminatorie: Examen psihologic Verificarea aptitudinilor muzicaleEtapa II examen scris la disciplinele: - Catehism si cunostinte biblice Criterii speciale: Candidatii care au obtinut performante recunoscute in concursuri internationale si nationale pot fi inmatriculati fara admitere, in cadrul numarului de locuri bugetate alocate de Ministerul Educatiei si Cercetarii in urmatoarele conditii:Absolventi de liceu cu bacalaureat care au obtinut distinctii la olimpiadele scolare nationale si internationale premiile I, II sau III din ultimii doi ani (2003/2004, 2004/2005) sau in anii 2001 - 2003 (pentru discipline studiate in clasa a IX-a si a Xa) la disciplinele: Limba si literatura romana, Limba si literatura straina (engleza, franceza, germana, italiana, spaniola), Psihologie, Istorie, Filosofie, Teologie dogmatica. Criterii de selectie pentru licentiati:Media la examenul de licenta (sau de diploma pentru absolventii de pana in anul 1993) cu pondere 100% in media finala. Criterii de departajare in caz de medii egale:La specializarile: Teologie Greco-Catolica Didactica Litere, Teologie Greco-Catolica Didactica-Istorie, Teologie Greco-Catolica Didactica-Filosofie, Teologie Greco-Catolica Pastorala, Teologie Greco-Catolica socialanota la proba 3; respectiv (media la disciplina de litere, istorie, filosofie, an propedeutic, respectiv examen de admitere la Oradea si Blaj, psihologie) media examenului de bacalaureat media anilor de liceu Criterii de departajare in caz de medii egale pentru licentiati: Media de bacalaureat Tematica pentru examenul de Catehism si cunostinte biblice- Sfintele Taine;- Sacramentaliile;- Poruncile;- Virtutile;- Vechiul si Noul Testament: impartire, continut, formare, autori;- Canonul Sfintelor Scripturi: terminologie, formarea canonului;- Istoria textului Vechiului Testament;- Istoria textului Noului Testament;- Versiunile Sfintei Scripturi;- Biblia in documentele Magisterului;- Biblia in viata Bisericii; Biblia si Liturghia; Lectio divina;- Biblia si evanghelizarea;- Biblia si cateheza; Bibliografie:Catechismul Bisericii Catolice, Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucuresti 1993Mica Biblie, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucuresti 1990.Introducere in lectura Bibliei, Calin Patulea manual de uz intern (se poate procura de la Secretariatul Departamentului Blaj)