Nu mai reprezinta pentru nimeni un fapt necunoscut preferintele studentilor vis-a-vis de admitere manifestate cu precadere in sectorul stiintelor economice. Academia de Studii Economice din Bucuresti este in fruntea clasamentului, oferind cele mai vaste posibilitati educationale in domeniu, si punand la dispozitie viitorilor studenti aproximativ 6000 de locuri anual, in cadrul celor zece facultati, in regim bugetar sau cu taxa, fiind urmata indeaproape de universitatile particulare Romano-Americana, Spiru Haret, Dimitrie Cantemir sau Titu Maiorescu, care au aproximativ aceeasi oferta educationala. Daca vrei sa intri la Academia de Studii Economice din Bucuresti sau la oricare alta facultate de profil din tara, trebuie sa te lupti cu cel putin doi contracandidati pentru un loc. La ASE, de exemplu, media pe toate specializarile este de sase sau sapte candidati pe loc. Cele mai cautate facultati sunt cele de Comert, Management sau Finante-Banci. Multi dintre absolventii de liceu care nu reusesc sa prinda un loc intr-o facultate de stat opteaza pentru aceeasi specializare intr-o universitate particulara. Orientarea masiva a absolventilor de liceu catre studiile economice se explica in contextul in care cererea pe piata muncii de cunostinte de economie s-a amplificat sensibil in ultimii ani. Clasamentul celor mai cautate facultati se continua cu Politehnica, sectiile Automatica, Telecomunicatii si FILS, urmata indeaproape de Jurnalism, Studii Politice, Studii europene si de integrare, Psihologie si Sociologie. Cele mai putin cautate facultati sunt cele de stiinte exacte.