UBB Cluj organizeaza examen de admitere inainte de bac
3/35712
calendar_month 14 Ian 2015, 00:00
Elevii de clasa a XI-a si a XII-a, care vor sa urmeze cursurile Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, se pot inscrie sa sustina examenul de admitere inainte de a participa la bacalaureat. Afla in continuare care sunt cele 9 facultati care vor adopta aceasta strategie.

Concursurile de admitere vor avea loc in perioada 2 martie - 25 aprilie 2015, in functie de facultate, si au ca scop asigurarea unul loc la facultate a candidatilor. De exemplu, Facultatea de Fizica si Facultatea de Matematica si Informatica organizeaza concursul pe data de 25 aprilie, iar cei care obtin peste 9.00 vor fi admisi direct la facultate cu media 10, iar cei care obtin intre 6.00 - 8.99 pot solicita inlocuirea mediei de admitere cu aceasta nota.

Facultatea de Chimie isi asteapta candidatii la concurs in data de 18 aprilie, acestia avand posibilitatea de a-l echivala cu examenul de admitere din sesiunea de vara, cu conditia promovarii examenului de bacalaureat. Tot in aceasta zi, are loc examinarea si la Facultatea de Biologie si Geologie, Departamentul de Biologie, si Facultatea de Business.

Facultatea de Stiinta si Ingineria Mediului organizeaza concurs in intervalul 2-31 martie, care va inlocui in totalitate examenul de admitere la facultate, in sesiunea din iulie. Celelalte facultati care vor desfasura concursul de admitere inainte de bacalaureat sunt: Facultatea de Istorie si Filosofie, linia maghiara de Filosofie, Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor si Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, departamentul de Sociologie.

Andreea Catan
Foto: Agerpres