Termenul “discurs” se refera mai mult la problematica vasta a unui camp de cercetare decat la un anumit mod de intelegere a limbajului. Faptul ca termenul presupune relatia limbajului cu parametri ai realitatii nonlingvistice face ca “discursul” sa fie un domeniul al cercetarii interdisciplinare. In acest caz, termenul “discurs” nu are plural, el desemneaza un domeniu generic.
Din perspectiva pragmatica, discursul reprezinta “o enuntare ce presupune un locutor si un auditor, precum si intentia locutorului de a-l influenta pe celalalt” (Benveniste).
Alte interpretari ale discursului vizeaza echivalenta sa cu:
a) un text, in cadrul caruia perspectiva comunicationala si cea tematica coincid in general (de exemplu, in cazul comunicarii scrise);
b) un ansamblu de texte, care ilustreaza interactiunea dintre doua sau mai multe discursuri centrate in jurul unei singure teme; in cazul conversatiei, fiecare discurs este alcatuit din mai multe texte (fiecare replica este o unitate comunicationala, deci un text in sine).
Analiza conceptelor fundamentale este utila pentru definirea negativa a termenului discurs (prin delimitari ale sale fata de acestea). Astfel, termenul “discurs” intra intr-o serie de opozitii in care ia valori semantice precise. Le vom trata in contimuare.
