label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:58 history_edu Creanga Alice
Reglementarile din tara noastra (Ordinul 1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene) definesc bilantul astfel: documentul contabil de sinteza prin care se prezinta elementele de activ, datorii si capital propriu ale entitatii la sfarsitul exercitiului financiar, precum si in celelalte situatii prevazute de lege.

Bilantul prezinta situatia financiara a unei intreprinderi la un momet dat. Exercitiul financiar incepe la 01 ianuarie (cu exceptia primului an de activitate cand incepe la data infiintarii entitatii) si se incheie la 31 decembrie.

Elementele bilantului

Elementele bilantului sunt: activele, datoriile si capitalul propriu.

Un activ este o resursa controlata de intreprindere care provine din evenimente trecute si de la care se asteapta generarea unor beneficii economice viitoare pentru acea intreprindere(in acest context beneficiile vizeaza capacitatea activelor de a se transforma in numerar si echivalente de numerar sau de a reduce iesirile de numerar).

O datorie este o obligatie actuala a unei intreprinderi care provine din evenimente trecute si prin a carei decontare se asteapta sa rezulte pentru acea intreprindere un flux de resurse cu beneficii economice dinspre intreprindere.