Corelatia comert exterior – dezvoltare economica
in teoria comertului international
Caracterul biunivoc al relatiei comert exterior – dezvoltare economica: este unanim recunoscut ca pe parcursul intregii evolutii economice au existat interrelatii stranse si complexe intre comertul exterior si dezvoltare economica. Ele sunt evidente atat la nivelul exporturilor, cat si la nivelul importurilor.
Exporturile permit fructificarea economiilor de scala prin largirea productiei si cresterea gradului de utilizare si valorificare a factorilor de productie permise de accesul pe pietele straine. Mai mult, ele procura mijloacele de plata in valuta pentru achizitionarea marfurilor din import.
La randul lor, importurile in functie de obiectul lor, exercita efecte benefice de intensitate diferita asupra procesului de dezvoltare. Asa-numitele importuri necesare avand ca obiect produse pentru care nu exista factori de productie locala acopera importante segmente ale cererii de bunuri de consum sau de productie care ar ramane nesatisfacute de produsele autohtone. Apoi, importurile alternative, avand ca obiect marfuri care ar putea fi asimilate in productia proprie dar in conditii de slaba eficacitate, permit alocarea factorilor de productie interni unor activitati mai profitabile.
De asemenea, ele sustin procesul dezvoltarii, atat atunci cand sunt compuse din bunuri de consum care asigura un standard de viata mai ridicat si mai ales atunci cand au ca obiect bunuri de productie si mijloace tehnice avansate care permit desfasurarea si modernizarea activitatii unor ramuri de productie autohtone. Cu alte cuvinte, per ansamblu, dincolo de limita importurilor necesare aflate si ele in relatie directa cu procesul dezvoltarii, comertul exterior apare ca un instrument de specializare internationala.
El permite alocarea factorilor de productie interni activitatilor caracterizate prin inalta productivitate si profitabilitate, furnizoare de marfuri destinate satisfacerii cererii interne si exportului, contribuind astfel la cresterea output-ului national. La randul sau, dezvoltarea economica se repercuteaza in mod direct asupra exporturilor.
In proportii diferite, cresterea output-ului national poate genera oferta aditionala de exporturi si cerere suplimentara de importuri. Prin urmare, relatia comert exterior – dezvoltare economica este biunivoca si teoria economica are sarcina de a studia ambele laturi ale corelatiei si anume, pe de o parte impactul produselor in cresterea si dezvoltarea economica asupra comertului exterior, si pe de alta parte, influenta comertului exterior asupra cresterii si dezvoltarii economice.
Comert international
label
Cursuri
calendar_month
2011-08-10, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:00
history_edu
Neculita Mihaela