Secolul al XlX-lea a fost catalogat in moduri diferite in functie de perspectiva la care s-au raportat cei care au facut asemenea aprecieri. Astfel, a fost denumit fie secolul evolutionismului prin stilul de gandire, fie secolul revolutiilor in raport cu structurile vietii. Cercetarile mai noi arata insa ca, in acelasi secol, s-a impus un stil de gandire tipologic, o gandire prin tipuri polare.

Punctul culminant al utilizarii tipologiei este lucrarea lui Tönnies Comunitate si societate (Gemeinschaft und Geselschaft), publicata in 1887.



Trasatura distinctiva a gandirii lui Tönnies (1855-1936) consta in imbinarea tipologiei cu polaritatea. Valoarea polara presupune doi termeni opusi unul altuia, care se pot combina in dozaje variabile. Pentru Tönnies, cei doi termeni care descriu doua forme de socialitate sunt: „comunitate" si „societate". Acestia sunt polii unui continuum de variatie caruia sociologul ii atribuie un sens si o directie istorica, adica miscarea societatii umane de la comunitate spre societate. Robert Nisbet, in Traditia sociologica, apreciaza ca prin aceasta tipologie bipolara se explica „tranzitia istorica a societatii secolului al XlX-lea de la caracterul sau precumpanitor comunal si medieval la forma sa moderna industrializata si politicizata".

Ferdinand Tönnies porneste de la ideea ca societatea si convietuirea umana sunt realitati intemeiate pe viata psihica. Pentru a descifra fazele acesteia (ale societatii), ca si ale altor categorii de colectivitati, nu este suficient a le studia numai exterior, intelegerea adevaratei esente a societatii presupune depistarea factorilor interni care dau nastere si mentin colectivitatile indiferent de natura lor.

In cazul societatii omenesti, avand in vedere ca fiinta omeneasca, atitudinile si comportamentul acesteia se intemeiaza, in ultima instanta, pe vointa, este firesc sa presupunem ca societatea deriva din vointa colectiva a membrilor sai.