In conceptia lui M. Epuran si col. 2001, consiliere, denumita si ghidare, este un proces prin care o persoana (sportiv in cazul nostru) este ajutata sa-si descopere si sa-si dezvolte potentialitatile actionale, vocationale si psihologice, precum si sa ajunga la nivel optim de fericire personala si implinire sociala. Conceptul de consiliere este esential democratic prin ceea ce afirma in teoria si practica sa.
Fiecare individ are dreptul de a-si conduce singur propriul destin si, in al doilea rand, membrii relativ maturi si experimentati ai comunitatii sunt responsabili sa se asigure ca alegerea fiecarei persoane va servi atat propriilor interese cat si pe cele ale societatii din care face parte. in mod implicit in filozofia consilierii aceste obiective sunt complementare.
Functia celor care ii ghideaza pe sportivi sau pe tineri nu este aceea de a face un compromis intre cerintele individului pe de o parte si solicitarile comunitatii pe de alta parte, ci se refera mai degraba la orientarea individului catre acele posibilitati permise de mediul sau, care pot garanta cel mai bine realizarea nevoilor si aspiratiilor personale.