Cercetarea in parteneriat (in consortii) a crescut in mod semnificativ in ultima perioada si a devenit una dintre principalele trasaturi ale stiintei contemporane. Ca o strategie in realizarea excelentei in cercetare, cooperarea in cercetare nu este o simpla alternativa de ales printre alte obiective de urmat. A devenit inerenta in cercetare si este prezenta intr-o masura mai mare sau mai mica in toate cazurile de cercetare de anvergura.
In ultima perioada sunt de remarcat o varietate de aranjamente si diverse contexte de desfasurare. Vechile stereotipuri de reprezentare in care oamenii de stiinta produceau cunostinte in mediul lor profesional de evolutie in limitele unor discipline consacrate, nu mai sunt valabile. Cea mai mare parte din cercetarea contemporana se desfasoara in parteneriate hibride consituite din universitati, institute de cercetare si companii private.
Parteneriatele de cercetare trebuie sa structureze din start si sa dezvolte pe parcurs prin activitatile de management implicate: sistemele de comunicare, capacitatea de a asigura consensul, capacitatea de a rezolva conflicte in dezvoltare, sistemul de decizie si diviziunea muncii. intrepatunderea intre orientarea catre dobandirea cunostintelor si scopurile tehnologice cu caracteristicile structurale ale aranjamentelor organizationale este critica pentru evolutia unui program/proiect de cercetare.
Colaborarea si transferul tehnologic intre mediul academic si industrie au crescut si pe baza exploziei de noi companii inovatoare constituite de catre cercetatorii din universitati in special in biotehnologie si IT, ceea ce confirma orientarea tot mai accentuata catre afaceri si economie a cercetarii universitare.
S-a demonstrat ca ceea ce conteaza mai mult este nu cunoasterea in sine ca sursa de informatii, ci dinamica deosebita a legaturilor dintre activitatile legate de cunoastere din universitati si firme si institute de cercetare.
