label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:58 history_edu Catalin Darmon
Primele organizatii europene apar dupa Cel de-al Doilea Razboi Mondial: La 5 aprilie 1944, la Londra are loc semnarea Tratatului dintre Belgia, Olanda si Luxemburg (BENELUX)1 privind constituirea unei uniuni vamale intre aceste tari. Aceasta conventie stipula: (1) libertatea comerciala totala intre cele trei semnatare, cu suprimarea taxelor vamale si a drepturilor de accize; (2) uniformizarea taxelor vamale aplicate unor terte state; (3) similaritate legislativa, mai ales in materie de norme productive.

La 17 martie 1948 este semnat Tratatul de la Luxemburg de catre Belgia, Franta, Luxemburg, Regatul Unit si Olanda, prin care ia fiinta Uniunea Occidentala. Se incerca, astfel, organizarea unei aparari comune pe baza unui pact de asistenta in caz de agresiune.

La 16 aprilie 1948 este creata la Paris Organizatia Europeana de Cooperare Economica (OECE), avand drept scop administrarea fondurilor acordate de catre Statele Unite ale Americii2 prin intermediul Planului Marshall3 pentru reconstructia Europei. Initial, organizatia a numarat 16 state membre (Austria, Belgia, Danemarca, Elvetia, Franta, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Regatul Unit, Norvegia, Olanda, Portugalia, Suedia, Turcia) la care se vor adauga RFG (1955) si Spania (1958). in afara acestor membri cu drepturi depline, OECE mai numara si cateva state asociate: Statele Unite ale Americii si Canada (din 1950) si Iugoslavia (din 1955). in 1961 ea se transforma in Organizatia Economica de Cooperare si Dezvoltare (OECD) care in prezent numara 28 de membri si are ca scop concertarea politicilor economice din statele membre, prin reuniuni ministeriale anuale, precum si monitorizarea evolutiei inregistrate de economiile in cauza.

in urma Congresului de la Haga din 7-11 mai 1948, Franta propune constituirea unei Adunari Europene, denumita Consiliul Europei. Acest lucru s-a materializat prin semnarea Tratatului de la Strasbourg de zece state europene la 5 mai 1949. Aceasta institutie isi desfasura activitatea in domeniul cooperarii parlamentare si al drepturilor omului. Dar, datorita influentei britanice, ea nu dispunea de puteri reale. O data cu caderea blocului comunist, in 1989, Consiliul Europei va deveni prima structura de primire a noilor democratii din Europa Centrala si de Est, contribuind astfel la securi­tatea democratica a continentului.



La 4 aprilie 1949 are loc semnarea la Washington a Tratatului Atlanticului de Nord intre SUA, Canada, Norvegia, Danemarca, Islanda, Portugalia, Belgia, Franta, Luxemburg, Regatul Unit si Olanda. Organizatia militara a aliantei (NATO) absoarbe comitetele militare ale Uniunii Occidentale si in anul 1954 se transforma in Uniunea Europei Occidentale (UEO), o data cu adeziunea Germaniei si Italiei. Prin Tratatul de la Maastricht, din 1992, UEO trebuia sa devina „bratul armat“ al Uniunii Europene.

1.2. De la CECO la Comunitatea Europeana a Celor Şase

La 9 mai 1950, ministrul de externe al Frantei, Robert Schuman5, marca un moment istoric prezentand ideea crearii unei comunitati de interese pasnice6, idee care a fost acceptata de catre guvernele Frantei si Germaniei.

Aceasta propunere era fundamental diferita de solutiile anterioare de unificare a Europei, prin inglobarea ideii pragmatice a lui Jean Monnet7 (pe atunci responsabil, in Guvernul francez, cu planificarea reconstructiei tarii), si anume: participarea celor doua state (Franta si Germania), cu pozitii egale, in cadrul unei noi entitati care sa coordoneze, initial, industriile carbunelui si otelului din cele doua tari, dar sa si puna bazele unei viitoare federatii europene.