Masurarea si raportarea performantei este una din cele mai importante functii ale contabilitatii. Se naste firesc intrebarea: de ce? Pentru ca atat investitorii, managerii, bancile cat si diversi terti sunt interesati sa cunoasca cat profit/pierdere este capabila sa produca o anumita afacere in care ei sunt evident implicati.
Pe plan international, forma si continutul situatiilor financiare „penduleaza” intre reflectarea imaginii, unui model cultural patrimonial si traducerea unui model economic orientat spre masurarea performantelor. Nu poate fi neglijat nici subiectivismul care insoteste conceptul de rezultat (profit sau pierdere) si care isi are cauzele in perspectiva pe care o au asupra rezultatului diferitele categorii de utilizatori, precum si optiunile si politicile contabile. Este cunoscut faptul ca in perioada grevelor salariatilor, anumiti manageri incearca sa micsoreze rezultalele (profitul).
Dimpotriva, in perspectiva obtinerii de credite bancare, aceiasi manageri vor incerca sa „impodobeasca” bilantul cu un rezultat impozant. Inca de la inceputul secolului al XX-lea (1908) Eugen Schmalenbach opune viziunii
patrimoniale traditionale a bilantului o analiza pe care o califica drept dinamica si care se concentreaza pe masurarea rezultatului, considerat mai util pentru gestiunea intreprinderii.
