Reforma spartana nu este decit primul semn al unei restructurari de ansamblu in lumea cetatilor, ce integreaza consecintele multiple ale expansiunii de apoikii, ale reformei tactice din secolul VII, repede generalizata in intreaga Grecie organizata in poleis, ale maturizarti de ansamblu a institutiilor si categonilor mentale ale cetatii. Aceasta complexa conjunctie, din care, desigur, numeroase alte componente ne scapa, determina, incepind cu jumatatea secolului VII, o criza majora a structurilor originare ale cetatii.
Asa cum am incercat sa o demonstram si in paginile precedente, nu putem reduce dinamica acestui proces la un determinism mecanic, in care ponderii sporite a economiei urbane sa-i corespunda o presiune sporita din partea categoriilor sociale legate de viata oraseneasca, mestesugari si negustori. In ciuda frecventei cu care acest tip de explicatie a fost sustinut in literatura istorica a primei jumatati a secolului nosru, este astazi evident, in lumina documentetor de care dispunem si a interpretarilor recente, ca o atare mecanica este si simplista, si nefunctionala pentru intelegerea efectiva a proceselor la care ne referim.
