Din momentul in care a inceput sa constientizeze apartenenta sa la o comunitate sociala omul a considerat ca faptele antisociale au un insemnat pericol. Drept consecinta acestea au fost incriminate, comiterea lor atragand anumite pedepse, fizice sau pecuniare.
La inceput regulile respective erau integrate moralei si li se conferea o anume " greutate" prin intermediul normelor morale, a cutumelor, a religiei (notiunea de “pacat”), apoi a regulilor juridice si normelor de drept. Desigur ca odata cu instituirea unor forme incipiente de sistem judiciar si cu desfasurarea primelor adevarate procese apare si necesitatea demonstrarii comiterii faptelor prin existenta si preyentarea probelor, pentru ca descoperirea faptei este in mod necesar urmata de:
1. stabilirea naturii ei (omor, lovire, vatamare corporala, furt, viol, fals, etc.)
2. stabilirea imprejurarilor in care s a comis fapta ( timp, loc, stare psihica, s. a. m. d.
3. identificarea infractorului ( infractorilor ) si / sau a altor persoane ( coautor, complice, tainuitor, victima, . . . )
4. dovedirea vinovatiei / nevinovatiei.
