Crizele lagarului comunist

label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:58 history_edu stefanescu
Initiativele in materie de politica externa ale lui Tito - care-i conferisera aura unui lider regional (presiunile exercitate asupra Albaniei, in 1946, pentru a o determina pe aceasta sa semneze o serie de acorduri vamale si monetare, care o transformau in a VIII- republica a Federatiei Iugoslave; intentia de creare a unei federatii balcanice alaturi de Bulgaria, Romania, Ungaria si Cehoslovacia) - nu puteau sa nu-l nemultumeasca pe Stalin, care nu accepta manifestarea individualitatilor in jurul sau.

Stabilind clar limitele in cadrul carora puteau evolua tinerele democratii populare, demersurile lui Tito I erau cu atat mai suparatoare pentru dictatorul sovietic, amenintand autoritatea URSS-ului si creand premisele pentru o posibila emancipare de sub tutela sa. Paradoxul situatiei este dat de faptul ca Tito, in perioada preluarii si consolidarii puterii, se dovedise a fi un stalinist stralucist, adoptand intregul arsenal de masuri sovietice pentru a-si atinge obiectivele: strivirea rezistentei anticomuniste, arestarea liderilor opozitiei si dizolvarea partidelor, adoptarea modelului economic de dezvoltare.



Acestei nemultumiri i s-au adaugat reprosurile aduse de catre echipa de la Kremlin, potrivit carora Tito se dovedea conciliant in relatia cu fostii mosieri, ca in partid nu era democratie si ca era ostil fata de consilierii sovietici.

In martie 1948, Stalin decide sa-si retraga consilierii. La 28 iunie 1948, Kominformul (reunit in sedinta la Bucuresti) a condamnat politica lui Tito, Stalin fortand prin aceasta inlocuirea lui Tito de la conducerea partidului cu oameni credinciosi liniei Moscovei („E de ajuns ca sa misc degetul mic pentru ca Tito sa nu mai existe“, a declarat Stalin anturajului sau, in 1948). Convocat la 28 iulie, Congresul PC Iugoslav l-a sprijinit pe Tito si a decis eliminarea elementelor staliniste din partid, reusindu-se astfel salvarea lui Tito si a unitatii partidului.