Functionalitatea de reproducere sociala a familiei nu se refera numai la aspectele perpetuarii biologice sau materiale (economice). Odata asigurata baza fizica a societatii, apare nevoia de identificare a acesteia conform criteriilor culturale; altfel spus, este nevoie de asigurarea continuitatii sociale sau culturale. Aceasta se realizeaza prin edificarea propriului sistem de valori si norme, de conceptii si mentalitati specifice familiei si prin stabilirea unei relatii intre acest sistem si cadrul social global.

In cea mai mare parte a istoriei, cele doua dimensiuni culturale (familiala si sociala) au fost armonice sau chiar s-au suprapus (ca in antichitate sau evul mediu, cand familia si societatea respectau aceleasi valori si aveau chiar un sistem normativ complementar). In societatile industriale, insa, apar, odata cu urbanizarea, discontinuitati culturale cum ar fi cele dintre spatiul privat si spatiul public, familie si societate, individ si grup. Cultura familiala devine distincta de cultura sociala (a societatii), ba chiar se ramifica pe subcategorii tot mai inguste si tot mai incepartate de finalitatea culturala: subculturile diferitelor grupuri sau institutii.