Def.: boala infectioasa produsa de Bacillus anthracis, care afecteaza majoritatea speciilor de mamifere domestice sau salbatice si omul. Etiologie: Bacillus anthracis – bacterie de forma dreptunghiulara, cu capetele retezate, Gram pozitiva. In cadavrele vechi, nedeschise, germenii nu se mai multiplica si mor. In afara organismului, in cadavrele deschise si pe mediile de cultura, B. anthracis sporuleaza. B. anthracis isi datoreaza patogenitatea atat virulentei cat si toxicitatii. Virulenta este asigurata prin functia de aparare antifagocitara a capsulei si prin intermediul unor enzime. Toxicitatea se datoreaza exotoxinei specifice, constituita din 3 fractiuni proteice si care isi manifesta efectul edematogen, imunogen si letal numai sinergic.

Caractere epidemiologice:
Receptivitate – toate animalele homeoterme. Cele mai receptive sunt ovinele si caprinele, urmate de taurine, cabaline, bubaline, camelide, cervidee, si alte ierbivore domestice si salbatice. Porcinele si carnasierele sunt mai putin sensibile, la pasari apare foarte rar. Porcul pitic si unele rase algeriene de oi au o rezistenta genetica fata de infectia carbunoasa. La om se intalnesc forme localizate si forme septicemice.



Animalele tinere, din rase perfectionate sau cele stresate, sunt mai sensibile.
Surse si cai de infectie – in timpul bolii germenii sunt eliminati prin toate secretiile si excretiile. Cadavrele nedeschise se “autosterilizeaza” in cateva zile, dar daca au fost sfasiate de carnasiere sau pasari rapitoare, germenii sporuleaza asigurandu-si o supravietuire in sol si pot difuza pe suprafete intinse (1g splina contine 4.5 miliarde de germeni).

Ierbivorele se contamineaza pe cale digestiva, prin consumul furajelor contaminate, dar ovinele se infecteaza usor si pe cale respiratorie, inhaland sporii continuti in praful de pe terenurile contaminate. Este posibila si infectia transcutanata la nivelul unor leziuni accidentale sau prin intermediul insectelor hematofage.