label Cursuri autorenew 2025-09-29, 17:01
Rezumat - sunt prezentate conceptele utilizate in organizarea datelor, cele doua modalitati de organizare a datelor (fisiere, baze de date), arhitectura unei baze de date, Sistemul de Gestiune a Bazei de Date, principalele modele de date clasice utilizate in proiectarea SGBD-urilor si anume modelele ierarhic, retea si relational, precum si noi modele de date care au fost definite in ultimii ani in vederea rezolvarii aplicatiilor avansate de baze de date, modele bazate pe tehnologia orientata obiect, conceptele si metodele utilizate in sistemele bazate pe modelul relational, elemente de proiectarea bazelor de date avand an vedere tehnicile de normalizare ca mijloc de eliminare a eventualelor neajunsuri si anomalii care pot sa apara in exploatarea curenta a aplicatiilor informatice cu baze de date.

I.1. Concepte utilizate in organizarea datelor
I.1.1. Date, informatii, cunostinte.

Datele sunt fapte culese din lumea reala pe baza de observatii si masuratori. Un obiect, fenomen sau proces din lumea reala poate fi descris cu ajutorul unei colectii de date care reprezinta valori ale proprietatilor ce definesc obiectul, fenomenul sau procesul in cauza.



Informatia este rezultatul interpretarii datelor de catre un anumit subiect, si va putea fi utilizata de acesta luarea deciziilor. Aceleasi date pot fi interpretate in mod diferit de catre subiecti diferiti si deci pot genera informatii diferite. in acest context se poate mentiona [DORO98] ca sistemele de calcul prelucreaza date si nu informatii.

Cunostintele cuprind atat fapte ce reprezinta lucruri adevarate despre lumea reala, cat si proceduri de rationament care permit urmarirea rationamentului intre fapte. Diferenta existenta intre cunostinte si date este ilustrata de E. Feigenbaum, un nume de referinta in inteligenta artificiala, prin urmatorul exemplu [FLAM02]: un medic care trateaza un pacient foloseste cunostinte si date. Datele sunt reprezentate de fisa pacientului: simptome, boli anterioare, tratament prescris, reactie la tratament, etc.

Cunostintele utilizate in tratarea pacientului reprezinta tot ceea ce medicul a invatat in facultate si in decursul intregii lui cariere prin practica, studiu, experienta, in legatura cu modul de vindecare a bolii. Aceste cunostinte se refera la fapte, teorii, tratament si, cel mai important, la cunostinte euristice. Astfel, cunostintele necesita si includ utilizarea datelor dar sunt mai mult decat acestea. In vederea obtinerii informatiilor necesare luarii de decizii corecte omul din societatea moderna se confrunta cu necesitatea prelucrarii unui volum imens de date care trebuiesc culese, memorate, organizate, regasite si prelucrate in timp util si cu mijloace adecvate.